vineri, 25 martie 2011

Crin Antonescu, preşedintele PNL: "Plăteşti taxe în ţară, votezi!"


Crin Antonescu, preşedintele PNL: "Plăteşti taxe în ţară, votezi!"

Sursa: http://www.gazetaromaneasca.com/focus/53-politica/660-crin-antonescu-preedintele-pnl-qplteti-taxe-in-ar-voteziq.html

CRIN ANTONESCU:

"Ne gândim la un sistem în care, pentru cei care nu trăiesc pe teritoriul României, condiţionăm dreptul la vot de plata a cel puţin unui impozit în ţară, că e teren, că e casă, că e alt tip de venit impozitat." Preşedintele PNL Crin Antonescu, în interviul acordat Gazetei Româneşti, anunţă în premieră o idee care va declanşa multe polemici. Cei din diasporă nu ar trebui să voteze, dacă nu contribuie cu ceva la Bugetul României”.

Adrian Chifu despre Crin Antonescu: "ROMAN ,IMPOTRIVA ROMANILOR"

„am ramas total surprins neplacut , sa citesc unele bazaconii ale politicienilor din Romania,referitor la diaspora . De data aceasta e randul lui Crin Antonescu , cel in care am crezut si l-am votat. Dreptul la vot il avem dat de CONSTITUTIE si nimeni nu-l poate lua. Vreau sa reamintesc faptul ca , banii romanilor din strainatate trimisi in tara si injectati in consum au pornit motoarele economiei romanesti . Se pare ca pentru unii politicieni romani, nu e deajuns acest sacrificiu, in plus vor sa ne ia si dreptul la vot, prin a plati o taxa . Oare de ce ii este frica lui Crin Antonescu de voturile din diaspora si vrea sa le blocheze? Pe langa partea economica , romanii din diaspora sunt folositi in campaniile electorale din Romania ,totodata < carne de tun >in campaniile electorale din strainatate,respectiv din Italia. Clasa politica romaneasca s-a dovedit inca odata invechita si neperformanta. Romanii au fost obligati sa paraseasca tara din cauza clasei politice, care in 20 de ani n-a fost capabila sa creeze conditii normale de viata pentru toti romanii. In plus statul roman a uitat de romanii plecati in strainatate pentru un trai mai bun, iar romanii se simt parasiti asa cum o mama isi abandoneaza pruncul. Sper ca intr-o zi va aparea acea alternativa, un lider politic care va fi< cuiul de la grenada ce va pulveriza actuala clasa politica romaneasca>” .

sâmbătă, 19 martie 2011

Adrian Chifu, sfaturi pentru candidaţii români din Italia .


Adrian Chifu a obţinut în iunie 2009 funcţia de consilier local în Verbania, localitate situată în provincia Verbano-Cusio-Ossola - regiunea Piemonte. Chifu a obţinut cele mai multe voturi, 119, dintre toţi candidaţii independenţi. I-am cerut lui Adrian Chifu câteva sfaturi pentru românii care au intrat în cursa pentru ocuparea unui post de consilier în primăriile din Italia.
De ce anume trebuie sa tina cont în mod special un candidat când începe campania electorală?

«În primul rând că, în general, românii sunt scârbiţi de politica din România şi pe bună dreptate sunt reticenţi la a discuta acest subiect. Candidatul are obligaţia mai întâi să le explice importanţa unui român în consiliul local, să nu-şi facă mari iluzii şi să nu facă promisiuni care nu pot fi îndeplinite. Campania electorală trebuie să fie paralelă cu cea a italienilor pentru a nu produce antipatii faţă de români.»

De ce o comunitate are nevoie de un consilier? Daţi-mi exemple concrete din activitatea de până acum.

«O comunitate numeroasă cum este cea românească din Italia are mare nevoie de o voce românească în consiliul local, pentru că sunt situaţii când pot interveni decisiv. La începutul mandatului meu de consilier mi-am prezentat demisia primarului pe care îl susţinusem, deoarece acordase un ajutor social fiecărui copil născut în Verbania, ajutor numit "bonus bebe" de 800 euro, dar doar copiilor italieni.

Nu puteam accepta o nedreptate faţă de români, plătitori de taxe ca şi localnicii italieni, şi care abia mă votaseră. Ameninţând cu demisia imediat după alegeri, în 2009, primarul mi-a acceptat propunerea de a da şi românilor acest ajutor social, respectiv străinilor rezidenţi în Verbania. Un alt exemplu este suportul informatic: orice informaţie sau decizie a primăriei ajunge imediat, prin vocea mea, la urechile conaţionalilor.

Sunt multe ajutoare sociale acordate de primărie de care românii nu beneficiază datorită lipsei de informare. De exemplu "bonusul de gaz/curent electric", caz în care primăria suportă 25% din valoarea facturilor, pentru cei cu un venit mai mic de 25.000 euro pe an. Orice noutate sau informaţie preţioasă apare imediat la îndemâna românilor din Verbania.»

Voturile românilor sunt vânate de toţi
Ce reguli de bază trebuie să respecte un candidat?

«În primul rând orice candidat trebuie să analizeze foarte bine pe ce listă va susţine un candidat de primar. Eu am ales candidatul care a fost mereu aproape comunităţii de români. Odată anunţată candidatura şi pe cine susţine, vor începe jocurile politice ale adversarilor.

Voturile românilor sunt vânate de toţi candidaţii italieni şi de aceea românii dintr-o dată devin o ţintă. Adversarii politici vor încerca să dezbine comunitatea, propunând un alt contracandidat român. Aici ţine de înţelepciunea candidatului român şi a întregii comunităţi. Într-o luptă politică, românii trebuie să înţeleagă că e deajuns un singur candidat sau maxim doi, unul de stânga şi altul de dreapta, pentru a mulţumi simpatiile electoratului în funcţie de doctrină, acolo unde e cazul.

Candidatul are obligaţia să urmărească înscrierile la biroul electoral din primărie. Românii pot vota doar dacă sunt înscrişi la biroul electoral pentru a beneficia de carnetul de alegător. Eu am inventat biroul mobil de înscrieri: o imprimantă cu adaptor la maşină cu care mă deplasam în locurile unde se adunau românii, pentru a le face cererea de înscriere la faţa locului.

Conform legii, candidatul poate prezenta la primărie cererile de înscriere, cu condiţia să aibă o fotocopie a cărţii de identitate şi cererea semnată de către titular. Soluţia cu imprimanta în maşină a fost de mare ajutor, mă deplasam eu la români să-i înscriu. Înscrierile se pot face chiar şi în ziua alegerilor în regim de urgenţă.

Pasul următor este distribuirea carnetelor de alegător, care sunt aduse acasă de către poliţia locală sau ridicate direct din primărie de la biroul electoral, inclusiv în ziua votului. Acest serviciu trebuie făcut direct de titular, adica de votant.

Un alt pas important a fost prezentarea programului electoral românilor şi modul de a vota, deoarece în Italia se votează diferit faţă de România, nu cu ştampilă, ci cu un creion special. Votantul face un X cu creionul în dreptul numelui candidatului, deoarece legea electorală italiană prevede vot uninominal şi pentru consilierii locali. Poate sunt lucruri banale, dar e foarte important pentru candidat să le explice românilor modalitatea de vot. Ultimul moment foarte important pentru candidat este ziua votului.

Candidatul trebuie să facă turul secţiilor de votare şi să informeze preşedinţii de secţii că românii înscrişi cu drept de vot sunt pe listele suplimentare. Există riscul ca la urna de vot românii să nu fie găsiţi pe listele electorale. Informarea preşedinţilor secţiilor de votare este obligatorie. Candidatul poate supraveghea orice secţie de votare, atât la vot, cât şi la numărarea voturilor.»

Pe plan extern, în relaţiile cu România, ce se poate face?

«Din postura de consilier local este normal să-ţi dezvolţi relaţii pe plan extern şi eu am ales să fac asta cu oraşul natal. Primul pas în activitatea mea de consilier local a fost înfrăţirea dintre Verbania şi Piatra Neamţ.

În luna mai vom face un schimb de experienţă între prefectura Neamţ şi prefectura din Verbania şi va fi semnat un protocol de cooperare. Relaţiile externe pot duce chiar la realizarea de proiecte comune cu fonduri europene. Primaria din Piatra Neamţ a semnat un acord pentru proiectul "Verbania, capitala lacurilor europene", proiect la care au aderat aproximativ 80 de oraşe europene. Este un mare câştig de imagine. Toate aceste lucruri s-au realizat de când sunt consilier local în Verbania şi am putut "intermedia" o serie de colaborări.»

Poţi câştiga maxim 1.000 euro pe an
Ce venituri obţine un consilier? V-aţi îmbogăţit?

«Vreau să clarificăm şi acest aspect, deoarece se face o mare confuzie. Românii trebuie să ştie că un consilier local în Italia nu este salariat şi nu are birou la primărie. De exemplu, eu în calitate de consilier local în Verbania, castig un jeton de prezenţă la şedinţele de consiliu local care are valoare de 35 euro impozabili.

În plus mai câştig 25 de euro impozabili pentru prezenţa la comisii. În total pe an nu se ajunge la 1000 de euro câştig. Dacă vrei să fii consilier local nu te gândeşti la partea financiară, pentru că nu e semnificativă, te gândeşti doar la sprijinirea comunităţii pe care o reprezinţi.»

A.R.

SURSA - http://www.gazetaromaneasca.com/focus/53-politica/627-adrian-chifu-sfaturi-pentru-candidaii-romani-din-italia.html

sâmbătă, 12 martie 2011

Primaria Piatra-Neamţ reprezentată cu succes la "Eurolakes"


Secretarul municipiului Vasile Vişan şi consilierul local Vasile Ouatu au reprezentat municipiul Piatra-Neamţ, în perioada 3-7 martie, la Congresul "Eurolakes" din localitatea italiană Verbania. Aceştia s-au alăturat celor 21 de delegaţii prezente, printre care şi cele ce au aderat la proiectul "Verbania capitala lacurilor europene". Oficialii pietreni au avut ocazia să facă şi puţină publicitate municipiului Piatra-Neamţ, printre celelalte oficialităţi semnatare ale proiectului. Tema principală a acestui congres a fost atragerea fondurilor europene prin proiecte comune, însă discuţiile s-au extins şi înspre problemele întâmpinate de autorităţi în privinţa gestionării lacurile, modificărilor climatice, etc. Oficialii pietreni au avut ocazia de a vizita biserica ortodoxă română din Verbania şi să participe la o şedinţă de Consiliu Local din Verbania.

"În numele delegaţiei române, mulţumesc administraţiei locale din Verbania pentru această iniţiativă importantă la nivel european, dar şi delegaţiei din Piatra-Neamţ pentru că a onorat invitaţia de a participa la acest simpozion european. Anul trecut, Verbania a semnat înfrăţirea cu oraşul meu natal, Piatra-Neamţ, şi suntem onoraţi să participăm la acest proiect comun european «Verbania capitala lacurilor europene». Suntem mândri de lacurile noastre pentru că în primul rând ne dau apă potabilă pentru oraşe şi energie electrică, nu în al doilea rând prin sport. Suntem la fel de mândri pentru că, judeţul Neamţ, respectiv regiunea Moldova, are multe mănăstiri care sunt patrimoniu UNESCO. Sper, deşi traversăm încă perioada de criza economică la nivel global, că nu ne va împiedica nimic să realizăm multe proiecte comune pe bani europeni. Fondurile europene sunt o sursă şi o soluţie pentru a ieşi din actuala criza economică", a declarat pietreanul Adrian Chifu, devenit consilier local în Verbania.

SURSA - http://www.realitateamedia.ro/administratie/707-primaria-piatra-neam-reprezentat-cu-succes-la-qeurolakesq.html

vineri, 11 martie 2011

Municipiul Piatra Neamţ reprezentat la congresul “Eurolakes”


În perioada 3 – 7 martie, a avut loc congresul Eurlakes, organizat de Primăria Verbania ( Italia). La reuniune au participat 21 de delegaţii, din care 3 ale oraşelor înfrăţite cu localitatea italiană, printre care şi Piatra Neamţ, care au aderat la proiectul „Verbania capitala lacurilor europene”, finanţat din bani europeni nerambursabili. 72 de oraşe europene, situate pe marginea lacurilor, au aderat la acest proiect. Delegaţia pietreană, compusă din consilierul local Vasile Ouatu şi secretarul municipiului, Vasile Vişan, a prezentat celorlalţi participanţi la congres, materiale şi pliante cu frumuseţile municipiului Piatra Neamţ. Oficialii pietreni au vizitat biserica ortodoxă română din Verbania şi au participat la şedinţa de consiliu local verbanez. Tema principală a reuniunii a fost atragerea fondurilor europene prin proiecte comune.

„Anul trecut, Verbania a semnat actul de înfrăţire cu oraşul meu natal Piatra Neamţ, şi suntem onoraţi să participăm la acest proiect comun european «Verbania capitala lacurilor europene». Cred că acum, în această perioadă, vom realiza multe proiecte comune cu fonduri europene, care reprezintă o soluţie pentru a ieşi din actuala criză economică”, a spus pietreanul Adrian Chifu, consilier local în Verbania. În cele trei zile ale congresului au fost abordate mai multe subiecte, cum ar fi proiecte finanţate de UE, turismul pe lac, problemele ecologice ale lacurilor europene, fenomene meteorologice extreme, lacurile şi sportul, precum şi teme de actualitate pentru Europa.

(I. C.)

SURSA - http://www.evenimentul.ro/articol/municipiul-piatra-neamt-reprezentat-la-congresul-eurolakes.html

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...