marți, 30 martie 2010

Consiliul Local din Verbania votează înfrăţirea cu Piatra Neamţ

Consiliul Local din Verbania votează înfrăţirea cu Piatra Neamţ

Înfrăţirea dintre municipiul Piatra Neamţ şi localitatea italiană Verbania se va regăsi, la sfârşitul acestei săptămâni, şi pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Verbania, după ce a primit avizul favorabil al consilierilor pietreni. Idee a pietreanului Adrian Chifu, consilier local în localitatea italiană, pare a prinde contur în acest an, dacă autorităţile din amvele tabere vor cădea de acord asupra tuturor apectelor legale privind acţiunea de înfrăţire. Proiectul ce va lega cele două oraşe va fi dezbătut în şedinţe de CL din Verbania, în date de 31 martie şi 1 aprilie, prezentarea aparţinându-i consilierului local Adrian Chifu şi primarului oraşului italian Marco Zacchera. Acesta din urmă a făcut o primă vizită la Piatra Neamţ, în luna februarie, odată cu inaugurarea pârtiei de schi de pe dealul Cozla, ocazie cu care a purtat discuţii preliminarii cu primarul Gheorghe Ştefan.
"Mi-am văzut visul cu ochii. Se pare că lucrurile s-au mişcat destul de repede în ambele tabere, iar acest lucru mă onorează şi sunt convins că acest proiect va trece cu maximum de voturi. Astfel vom concretiza primul proiect comun între cele două oraşe. Personal, este o onoare pentru mine să înfrăţesc oraşul natal cu oraşul în care trăiesc de mulţi ani, dar cred că aceeaşi onoare o simt şi cetăţenii din Piatra Neamţ alături de românii din Verbania, care provin din judeţul Neamţ. Vor urma şi alte proiecte comune şi deja privesc spre viitor, urmând să realizăm în primă fază proiectul cu cele 100 de abecedare pe care autorităţile nemţene le vor dona copiilor români din Verbania, apoi realizarea unui liceu sportiv cu fonduri europene. Mulţumesc autorităţilor locale din cele două oraşe pentru disponibilitate şi colaborare", a declarat Adrian Chifu, iniţiatorul proiectul de înfrăţire.
Ioana CALIŢCHO

SURSA: http://www.realitateamedia.ro/articol/Administratie/11833/

duminică, 28 martie 2010

Consilierii din Verbania analizează înfrătirea cu Piatra Neamt

Consilierii din Verbania analizează înfrătirea cu Piatra Neamt

• la sfîrsitul acestei luni, Adrian Chifu va introduce pe ordinea de zi a sedintei Conisliului Local Verbania, proiectul de înfrătire cu orasul Piatra Neamt •
După ce consilierii pietreni au analizat si aprobat proiectul de înfrătire între orasul Piatra Neamt si orasul italian Verbania, a venit si rîndul autoritătilor italiene să se pronunte. Proiectul de înfrătire dintre cele două orase se află pe ordinea de zi a Consiliului Local din Verbania, urmînd să fie analizat si votat în sedintele din 31 martie si 1 aprilie. Proiectul va fi prezentat de consilierul Adrian Chifu si de primarul Marco Zacchera. „Pot să spun că mi-am văzut visul cu ochii. Lucrurile s-au miscat destul de repede în ambele tabere, iar acest lucru mă onorează. Sînt convins că acest proiect va trece cu maximum de voturi. Astfel, vom concretiza primul proiect comun între cele două orase. Personal, este o mare realizare pentru mine să înfrătesc orasul natal cu orasul în care trăiesc de mai multi ani. Vor urma si alte proiecte comune, primul dintre ele fiind proiectul «Abecedarul». Acesta va fi realizat împreună cu autoritătile locale nemtene. Va urma realizarea unui liceu sportiv cu fonduri europene“, a declarat Adrian Chifu. La sfîrsitul lunii trecute, consilierii pietreni au votat proiectul de înfrătire a celor două orase. Votul a venit la putin timp după ce primarul Verbaniei, Marco Zacchera, a făcut o vizită oficială la Piatra Neamt, unde s-a întîlnit cu primarul Gheorghe Stefan.

(D. MURARU)

SURSA: http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20100327&pagina=1&articol=25058

luni, 1 martie 2010

CITTADINI CON VOI - "SI", CITTADINI CON NOI- "NO"

CITTADINI CON VOI - "SI", CITTADINI CON NOI- "NO"

Non capisco perché si deve cercare sempre un motivo di scontro dove non c’è. Ho letto sul sito dei Cittadini Con Voi l’articolo di Felice Iracà sulla festa della cittadinanza e sul patto di amicizia con Piatra Neamt, la mia città. Si scrivono tante belle cose ma si deve concludere facendo capire che c’è un “però”. Si dice che si vuole l’integrazione e quando c’è si deve dire “però”. Io il “però” non lo vedo da nessuna parte. Sono rumeno e presto diventerò italiano vivo qui da anni e non ho mai avuto problemi. Mi sono integrato bene e mi sono candidato al Consiglio Comunale dove sono stato eletto. Ho trovato in Marco Zacchera e in chi lo sostiene tanta disponibilità più di quella che c’era con l’amministrazione di prima, che comprendeva anche partiti comunisti. Ho sentito con le mie orecchie un consigliere comunista dire, qualche mese fa, che in fondo ai tempi del comunismo si stava meglio e mi sono permesso di dirgli che io che ho vissuto quel periodo la vedevo diversamente. Non mi sono lamentato e non ho gridato, non ho criticato e non voglio criticare adesso l’amministrazione di prima. Sono per l’integrazione e credo che tutti quelli che la vogliono non dovrebbero andare a cercare i “però” solo per prendersela con qualcuno che non gli piace.
CHI ARRIVA DA LONTANO HA TANTE COSE DA DIRE, PERO............

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...