joi, 13 august 2009

Primarul Ştefan invitat în oraşul italian Verbania

Primarul Ştefan invitat în oraşul italian Verbania


Primarul Gheorghe Ştefan se bucură de o largă simpatie din partea autorităţilor locale din regiunea italiană Verbania. Acest lucru se întâmplă ca şi urmare a numărului mare de conaţionali care s-au stabilit în Verbania, dar mai ales datorită consilierului local Adrian Chifu. Fostul preşedinte al filialei judeţene a PIN Neamţ, Adrian Chifu şi-a manifestat în dese ocazii dorinţa de a înfrăţi oraşul său natal - Piatra Neamţ cu cel care l-a adoptat între timp, Verbania. Este aproape de reuşită, spune el, mai având de pus la punct doar anumite detalii legale din ceea ce ar însemna o nouă înfrăţire a municipiului Piatra Neamţ. Cel mai important lucru, acordul primarului de Piatra, Gheorghe Ştefan, este dat deja. Pentru a pune la punct colaborarea ce se doreşte între oraşul pietrean şi cel italian, consilierul Adrian Chifu i-a adresat o invitaţie primarului de Verbania - Marco Zacchera, de a vizita municipiul Piatra Neamţ. Primarul italian este decis să dea curs invitaţiei săptămâna viitoare, în cazul în care nu ar interveni ceva neprevăzut cum ar fi o şedinţă a Parlamentului Italian din care face parte ca şi deputat.
"Sunt semnale pozitive din partea administraţiei locale din Piatra Neamţ. Primarul Marco Zacchera are programată vizita la Piatra Neamţ pentru miercurea viitoare şi sper să nu apară vreo şedinţă de Parlament. Cu primarul Ştefan duc tratative de vreo două luni, ştiu că dânsul are relaţii foarte bune cu Italia, am înţeles că echipa de fotbal merge în cantonamente în Italia", a declarat Adrian Chifu, cel care a devenit consilier local în localitatea italiană Verbania.
Chifu vrea să-l ducă şi pe primarul Ştefan în Verbania, după vizita celui italian la Piatra Neamţ. Acesta din urmă i-a răspuns primarului Gheorghe Ştefan cu o altă invitaţie, de a participa în perioada 4 - 6 septembrie, la cea de-a 35 - a aniversare a "Corso Infiorito" - o manifestare tradiţională în Verbania la care mai participă încă opt oraşe europene înfrăţite cu cel italian.
"Am discutat despre această înfrăţire, dar mai trebuie să ne întâlnim pentru a discuta despre cum vom face acest lucru. Probabil când va veni primarul Marco Zacchera, vom putea discuta atunci despre această iniţiativă", a declarat primarul Gheorghe Ştefan.

Ioana CALIŢCHO


SURSA: REALITATEA NEMTEANA

http://www.realitateamedia.ro/articol/Social/6625/

6 comentarii:

gelu spunea...

sa ne zica mai intai de unde atat noroc cu casa ANL in Bucuresti.
Toti niste hoti, ne meritam soarta.

Anonim spunea...

stai linistit gelule,ca n-o sa-ti spuna never. o s-o dea cotita. eu ma chinui de 5 ani sa obtin un anl,am 2 copii si stau cu chirie si tot degeaba!!! daca nu dau lovele sa-mi innainteze dosarul,adio anl!!! si nu am sa dau spaga,abia imi pot creste copii...

Anonim spunea...

asa tara,asa conducatori...

CIPRIAN DIN PIATRA NEAMT spunea...

DOMNUL GELU , MIE MI S-A CERUT 2000 DE EURO LA PRIMARIE SPAGA PT DOSAR LA ANL , INSCRIS DIN 1990. LINALTI "MAI NOROCOS IN VIATA" S-A INSCRIS SI HOP CASUTA I-A DAT, FARA DOMICILIU SI MUNCA IN BUCURESTI.PINALTI SI AI LUI, A MONOPOLIZAT TOT IN JUDETUL NEAMT , CITITI PRESA CENTRALA.
SUCCESE DOMNULE CHIFU , DAR MA TEM CA NU VE-TI REUSI.

andrei spunea...

mai bine invitati-l pe pinalti sa lase orasul ca ne-a indatorat pt 22 de ani cu investitiile lui in stadion sau telegondola, in jur de 160 mil de euro .
in stadion pt ca are echipa in telegondola nu-si scoate nici dobanda la banca. astfel de investitii le fac privatii nu din bani publici.
HOTIIIIIII......plecati cu totii.

Vasile S... spunea...

Ba Chifule,tu esti batut in cap? Cu asta ti-ai gasit sa faci ceva? lasa-l mai baiete sa-si vada de hotiile lui,si dupa daca esti baiat smecher,ia primaria si scoatene si pe noi la lumina,cum ai facut cu romanii din italia!!! PINALTI!!!! ce-l mai rau imi pare ca te-am VOTAT!!!! Du-te dracu!!!

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...