sâmbătă, 16 februarie 2008

Piatra Neamt oras european, dePINde de voi

„dePINde de voi“, din Egipt

• PIN a intrat în campanie electorală • Adrian Chifu si-a stabilit sloganul cu care atacă Primăria Piatra Neamt: „dePINde de voi“ • independentul Mihai Florea beneficiază de sprijinul PIN la Primăria Roman •
Direct din vacantă, de pe plaiuri egiptene, Adrian Chifu a lansat ursul lui Cozmin Gusă în campania electorală. Adrian Chifu este candidatul PIN la Primăria Piatra Neamt, ocazie cu care si-a căutat deviza de campanie. Recent a si găsit-o. „Motto-ul campaniei electorale a Partidului Initiativa Natională Neamt va fi «Piatra Neamt oras european, dePINde de voi. Votati Adrian Chifu». PIN a depăsit perioada de pionerat si de aceea voi milita pentru schimbarea clasei politice de după ‘89 si pînă azi, învechită, neperformantă, coruptă si ineficientă chiar de la nivelul administratiei locale. Este adevărat că într-o campanie electorală, oamenii trebuie sedusi, dar nu abandonati imediat după alegeri, asa cum au făcut politicienii pînă acum. Va fi o campanie murdară, asa cum ne-au obisnuit politicienii, pentru că miza este foarte mare, dar alegerile sînt războaie care se poartă cu figuri si nu cu gloante, iar votul are ca scop corectarea politicianului în functie. Alegerile locale sînt mai putin fundamentate politic si mai mult managerial, valorificînd personaje locale si nu impuse de la centru.
Coruptia s-a creat datorită convertirii functiilor politice în bani si averi personale. Mesajele politice azi nu mai au priză la public, populatia fiind consumatoare de servicii mediatice, iar politicienii folosesc teatrocratia. Orice informatie deformată devine dezinformare“, declară Adrian Chifu. Liderul PIN a precizat totodată că partidul său va sustine în alegerile locale candidati si de la alte partide, acolo unde PIN nu va avea oameni proprii. Spre exemplu, la Roman, pinistii îl vor sprijini pe consilierul independent Mihai Florea în încercarea acestuia de a-i sufla primăria romascană actualului edil. Iar în tară, PIN si-a anuntat sprijinul pentru Radu Mazăre la Primăria Constanta si a primarului din Slatina, PDL-istul David Vîlcov, care este sotul Laviniei Sandru, vicepresedintele partidului condus de Cozmin Gusă.

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...