marți, 28 iulie 2015

Adrian Chifu vrea să candideze pe mâna PNL

Adrian Chifu, figură politică din diaspora, cunoscută în Piatra-Neamţ ca urmare a unor proiecte comune desfăşurate între municipalitate şi „fraţii“ din Verbania ia în calcul „foarte serios“ să se înscrie în cursa pentru Primăria Piatra-Neamţ la alegerile din 2016. Deşi Adrian Chifu a mai vorbit despre candidatură în 2012, dar şi în ianuarie 2015, acum şi-a fixat şi un plan de acţiune care înglobează şi un partid, musai de dreapta, care să-l adopte, susţină şi pentru care să candideze. „Încă iau în calcul toate variantele unei posibile candidaturi la Piatra-Neamţ, iar în acest sens am purtat şi unele discuţii cu şefii unui partid. Încă nu m-am hotărât dacă voi merge ca independent sau din partea unui partid politic. Dacă voi alege un partid va fi unul de dreapta; între ALDE şi PNL bineînţeles că merg la PNL“, a spus Adrian Chifu. Mai mult, consilierul local din Verbania care are de gând să se întoarcă acasă, în administraţia publică. „Am purtat discuţii pe această temă şi cu Victor Ionescu, reprezentantul PNL din diaspora şi s-au conturat câteva idei de colaborare. Voi mai avea discuţii şi cu reprezentanţii PNL de la Neamţ, poate chiar la Şcoala de Vară a PNL care se va desfăşura în perioada 7-9 august şi unde voi preda un curs despre votul în străinătate“, a mai spus Adrian Chifu. Chifu a recunoscut că încă nu a purtat niciun fel de discuţii cu cei doi co-preşedinţi de la PNL Neamţ (Mugur Cozmanciuc şi Alexandru Drăgan). Adrian Chifu are 38 de ani, este originar din Piatra-Neamţ, dar este şi cetăţean italian din anul 2010. El şi-a început cariara în 2009, atunci când a fost ales în funcţia de consilier local în Verbania, localitate situată în provincia Verbano-Cusio-Ossola – regiunea Piemonte. El a fost reales în 2014 pe aceeaşi funcţie. În cazul în care şi Adrian Chifu se va hotărî spre o candidatură, iar PNL va accepta propunerea înseamnă că în cursa pentru Primăria Piatra Neamţ sunt 12 posibili candidaţi. Dintre aceştia, şapte sunt de la PNL sau îşi doresc să candideze din partea PNL. Înaintea lui Chifu s-au înscris deja pe lista de candidaţi Dragoş Chitic, actualul primar interimar şi Constantin Teodorescu, actualul viceprimar. Lista liberalilor cu dorinţe este completată de Monica Anton, Andrei Ignat, Mihai Obreja şi Paul Râtan. Şi aici s-au anunţat sondaje de departajare care vor stabili unicul om care să primească susţinerea partidului.
PSD mizează pe Aurelia Simionică şi Liviu Harbuz, dar nu exclude şi alte candidaturi. Mai trebuie amintit Constantin Iacoban care va candida din partea UNPR şi e musai de luat în calcul şi Cătălin Drăguşanu. Pe lângă toţi aceştia s-a înscris în cursă Stejărel Nistor de la PRM. SURSA - http://realitateamedia.ro/adrian-chifu-vrea-sa-candideze-pe-mana-pnl/ (Alex NECHITA)

sâmbătă, 18 iulie 2015

ADRIAN CHIFU - Consilier în Italia – vizită la Viena

Adrian Chifu, 38 de ani, originar din Piatra Neamţ, cetăţean italian din anul 2010, a fost ales în iunie 2009 în funcţia de consilier local în Verbania, localitate situată în provincia Verbano-Cusio-Ossola – regiunea Piemonte. Reales în 2014 pe aceeaşi funcţie. Un om deschis la nou, un om inovator şi iubitor de ţară. Adrian Chifu, în puţinele momente petrecute împreună, ne-a convins că de astfel de oameni avem nevoie să apere drepturile românilor în diaspora. Oameni ca şi el ar trebui angrenaţi în toate oraşele din Europa pentru a ajuta comunitatea românească prin implicarea lor în politica locală. sursa - http://www.jurnalulromanesc.at/consilier-in-italia-vizita-la-viena/ By ioniarmanca

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...