miercuri, 31 august 2011

ADRIAN CHIFU :"Copiii din Verbania vor primi manuale de la Inspectoratul Şcolar Neamţ"


Înfrăţirea dintre oraşele Verbania şi Piatra Neamţ le permite elevilor români din oraşul italian accesul la abecedare şi manuale româneşti de geografie sau istorie.

Inspectoratul Judeţean Şcolar al Judeţului Neamţ (ISJN) a donat pentru al doilea an consecutiv manuale pentru elevii din Verbania. Dacă în primul an au fost trimise doar abecedare, în acest an iniţiativa a fost extisă şi la manuale de istorie şi geografie, informează într-un comunicat Adrian Chifu, consilier local în Verbania.

Chifu mulţumeşte autorităţilor locale şi ISJN pentru manuale, „care vor ajunge în ghiozdanele copiilor de naţionalitate româna din Verbania la începutul anului şcolar”. „Identitatea românească trebuie păstrată şi peste hotarele ţării”, subliniază Chifu în notă.

Donaţia vine pe linia înfrăţirii dintre cele oraşe şi va fi „oficializată” pe 23 octombrie, cu ocazia Hramului Bisericii Ortodoxe din Verbania. La sărbătoarea religioasă este aşteptată o numeroasă delegaţie din Piatra Neamţ, condusă de primarul Gheorghe Ştefan.

O altă delegaţie este aşteptată în aceste zile (2-5 septembrie) pentru a lua parte la festivităţile prilejuite de Zilele oraşului Verbania.

de Cornel Toma in data de 31 August, 2011 - 12:04

SURSA - http://www.adevarul.it/stiri/actualitate/copiii-verbania-vor-primi-manuale-inspectoratul-Scolar-neamt

Niciun comentariu:

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...