joi, 12 aprilie 2012
Verbania/Catolicii şi ortodocşii, mai aproape de Paşte
Cu ocazia sărbătoririi Paştelui catolic, Biserica “San Fermo” din Pallanza, loc de întâlnire al românilor ortodocşi, a fost deschisă tuturor cetăţenilor, inclusiv italienilor care doresc să afle mai multe despre comunitatea de români. “Le-am explicat italienilor catolici tradiţiile noastre pascale”- a declarat Adrian Chifu, consilier local.
Confesiunile şi liturghiile sunt diferite, însă apropierea dintre comunităţile italiană şi română este foarte puternică, scrie Veresenews.it, care a dedicat un articol iniţiativei comunităţii ortodoxe române.
În intenţiile românilor din Verbania această apropiere se exprimă, cu ocazia Paştelui, prin deschiderea bisericii San Fermo pentru toţi cetăţenii. De câţiva ani, edificiul sacru din Pallanza este locul de întâlnire al românilor ortodocşi, care îl utilizează pentru slujbele lor religioase sub conducerea părintelui Ilie. Încă o dată, la San Fermo va fi celebrat Paştele ortodox, care în calendar cade pe 15 aprilie, adică la o săptămână distanţă de sărbătoarea catolică.
În zilele Paştelui catolic, între sâmbătă 7 şi luni 9, uşile bisericii San Fermo au fost deschise tuturor localnicilor, în special italienilor catolici, în fiecare după-amiază, de la ora 15 la 19.
«Porţile deschise tuturor este o frumoasă noutate a acestui an – explică consilierul local Adrian Chifu -, fiindcă sunt mulţi italieni curioşi să viziteze biserica noastră, de care suntem mândri. Împreună cu părintele Ilie am explicat vizitatorilor şi ritualurile pascale ortodoxe. Profit de ocazie pentru a ura, în numele comunităţii româneşti, Paşte Fericit tuturor!».
«Este frumos că în momentul celei mai importante sărbători a tuturor creştinilor, cele două comunităţi găsesc încă un motiv pentru a se întâlni şi cunoaşte" – adaugă primarul Marco Zacchera .
Românii din Verbania propun în mod frecvent iniţiative de schimburi culturale care sunt pe de-o parte o modalitate pentru a aminti propriile rădăcini dar şi pentru a-şi afirma apartenenţa la comunitatea verbaneză».
sursa - http://www.gazetaromaneasca.com/focus/italia/3097-verbaniacatolicii-i-ortodocii-mai-aproape-de-pate.html
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza
Astăzi m-am vaccinat : Prima doză #Pfizer urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...
-
Geoana se intoarce : 25.000 de euro pentru romanii care revin in tara Presedintele PSD a reamintit ieri ca romanii care se intorc acasa din ...
-
Primarul Ştefan invitat în oraşul italian Verbania Primarul Gheorghe Ştefan se bucură de o largă simpatie din partea autorităţilor locale di...
-
Piatra Neamţ Iniţiativă a lui Adrian Chifu pentru o înfrăţire Piatra Neamţ-Verbania Municipiul Piatra Neamţ şi oraşul italian Verbania s-ar ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu