duminică, 13 iulie 2014
Toţi consilierii locali trebuie să facă parte din Congres /Congresul Românilor de Pretutindeni, propus de MAE în noiembrie. Începe bătălia pentru locurile de "congresmani"
Adrian Chifu, consilier local la Verbania, unul dintre cei mai activi militanţi pentru drepturile românilor din Italia, comentează tema organizării Congresului diasporei şi dă câteva sfaturi extrem de bune organizatorilor. Unul dintre ele ar fi ca din Congres să facă parte toţi consilierii locali.
Ce părere aveţi despre ideea organizării unui Congres al românilor de pretutindeni?
«Este o idee foarte bună şi constructivă. Anual astfel de întâlniri pot determina unele necesităţi ale românilor din Diaspora dar şi prezentarea realizărilor. Statul român trebuie să aibă o situaţie clară a românilor din afara graniţelor şi să intervină acolo unde este nevoie. Sunt peste 7 milioane de români în afara ţării, dintre care peste 3 milioane în Europa. Trebuie să adunăm toţi reprezentaţii de pe tot mapamondul, chiar şi cei mai îndepărtaţi . În ansamblu, problemele cu care se confruntă românii din străinătate diferă şi de zona unde locuiesc. Toate aceste idei strânse la coşul comun al Congresului vor da naştere la intervenţii solide, clare şi benefice pentru românii din Diaspora.»
Ce obiective trebuie să urmărească?
«Un astfel de congres trebuie să urmărească activităţile pe toate palierele: social, cultural, chiar şi cel economic. Mă refer la banii trimişi de români în ţară, chiar dacă sunt tot mai puţini, reprezintă încă cel mai eficient motor al economiei naţionale. Sunt bani injectaţi în consumul naţional. Ar trebui ca statul român să premieze românii care trimit bani acasă prin eliminarea fiscalităţii, adică să fie neimpozitaţi pentru a stimula atât creşterea volumului de masă monetară care intră în România, creşterea investiţiilor şi creşterea consumului.»
V-aţi dori să participaţi? De ce?
«Mereu mi-am dorit să particip dar n-am fost invitat . Este un eveniment binevenit la care trebuie să participe toţi românii din străinătate în funcţie de merite sau pe baza realizărilor. Sunt mulţi români care fac lucruri bune în străinătate, dar care nu sunt luaţi în seamă. Fără valori nu poţi dezvolta o societate. Consulatele ar trebui să se ocupe de românii cu merite, să-i adune şi să-i propună la diverse evenimente.»
Congresul al XV-lea
Congresul Românilor de Pretutindeni, propus de MAE în noiembrie. Începe bătălia pentru locurile de "congresmani"
Ce aţi face dacă aţi fi "congresman"?
«Ar fi o onoare pentru mine să devin congresman dar şi o mare responsabilitate. Nu ştiu pe ce criterii se vor alege. Sper că pe merite şi nu pe relaţii politice. Congresmanii ar trebui numiţi şi consuli onorifici, mai ales că statul român nu are nicio cheltuială cu ei. În fiecare regiune din Italia să aibă un consul onorific în fiecare judeţ. Ar acoperi o arie suficientă şi ar întreprinde activităţi în interesul românilor şi a statului român. Mă refer doar la Italia, dar acelaşi principiu să fie aplicat peste tot. »
Cum credeţi că ar trebui selectaţi reprezentanţii Italiei şi a diasporei în general? Pe cine aţi propune să participe din Italia?
«Nu sunt de acord cu ministrul delegat Stanoevici referitor la "primul înscris, primul admis". Reprezentaţii trebuie să fie cântăriţi după merite aşa cum am spus mai sus , după influenţele politice care pot schimba decizii. În primul rând toţi consilierii locali trebuie să facă parte pentru că sunt direct implicaţi în problemele românilor . Au experienţă, au ideii dar şi soluţii.
Deci, pălăria congresmanilor să fie construită din consilierii locali, care să colaboreze mai mult şi mai bine cu MAE şi instituţiile abilitate pentru externe şi chiar întâlniri odată la 3 luni. Altfel, acest Congres se va transforma doar în căutare de electorat în preajma alegerilor şi care va fi o sugativă a banului public.
Consilierii, preşedinţii de asociaţii sunt primii reprezentanţi care sunt direct implicaţi cu toată comunitatea românească. Oamenii de cultură recunoscuţi în străinătate, sportivii, toţi românii de succes să fie invitaţi pentru că, doar ei vor putea schimba lucrurile şi imaginea României.
Cred că scopul acestui Congres este să ajute toţi românii din străinătate şi nu o masă de manevră politică. O societate modernă şi europeană trebuie să fie înconjurată de valorile sale.»
Andi Rădiu
SURSA - http://www.gazetaromaneasca.com/observator/36-comunitate/8178-adrian-chifu-ltoi-consilierii-locali-trebuie-s-fac-parte-din-congresr.html
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza
Astăzi m-am vaccinat : Prima doză #Pfizer urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...
-
Geoana se intoarce : 25.000 de euro pentru romanii care revin in tara Presedintele PSD a reamintit ieri ca romanii care se intorc acasa din ...
-
Primarul Ştefan invitat în oraşul italian Verbania Primarul Gheorghe Ştefan se bucură de o largă simpatie din partea autorităţilor locale di...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu