marți, 30 septembrie 2014

Adrian Chifu: “Românii din Piemont penalizaţi de Guvern la alegerile prezidenţiale”

Adrian Chifu, consilier comunal la Verbania și prim-vicepreședinte UDRI, îşi exprimă dezamăgirea faţă de modul în care s-au distribuit, atât ca număr cât şi ca amplasare la nivelul teritoriului, secţiile de votare din Italia pentru alegerile prezidenţiale din România , respectiv din Regiunea Piemont. ”Consider că această distribuire nu este conformă cu prezenţa cetăţenilor români pe teritoriul statului italian şi astfel se limitează exercitarea dreptului constituţional de vot şi libera exprimare a acestora, prejudiciindu-se astfel valorile democraţiei. Oraşul Torino, cel mai populat cu români din Italia a fost penalizat de Guvern prin reducerea numărului secţiilor de votare. Nici oraşul Verbania nu a primit din partea statului o secţie de votare chiar dacă am cerut expres acest lucru. Astfel românii din zona Verbania şi împrejurimi nu-şi vor putea exercita dreptul de vot. Cer MAE, în numele românilor, suplimentarea secţiilor de votare în oraşele unde sunt peste 1000 de români rezidenţi, inclusiv o secţie de votare pentru Verbania. Mai ales că peste 80% din românii din Verbania au votat la alegerile locale din Italia şi doresc să participe şi la alegerile prezidenţiale din România. Statul român dovedeşte încă odată că nu susţine cetăţenii săi nici în cel mai elementar caz: să asigure cetăţenilor săi DREPTUL DE VOT. O mamă nu-şi părăseşte niciodată puii, aşa cum a făcut mereu statul român cu cetăţenii săi.” SURSA - http://www.gazetaromaneasca.com/focus/italia/8455--adrian-chifu-romanii-din-piemont-penalizai-de-guvern-la-alegerile-prezideniale.html

Niciun comentariu:

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...