marți, 26 iulie 2016

ADRIAN CHIFU noul PRESEDINTE PNL ITALIA

PNL Italia, noua conducere pusă pe fapte mari: ”Vom înființa filiale locale în majoritatea orașelor din Italia” PNL Italia și-a ales noua conducere și a dat startul campaniei electorale în Peninsulă pentru alegerile parlamentare care vor avea loc anul acesta. ”Vom înființa filiale locale în majoritatea orașelor din Italia, acolo unde exista români. În următoarea perioadă vom sensibiliza românii din Italia să se înscrie în registrul electoral sau pentru votul prin corespondență”, ne-a declarat noul președinte, Adrian Chifu, cunoscut în comunitatea românească din Italia ca fiind primul consilier local ales, acum la al doilea mandat, la Verbania. Imediat după ședință, Adrian Chifu, noul președinte al PNL Italia ne-a declarat următoarele: ”Mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată. Pentru mine este o mare responsabilitate. Vreau să coagulez echipa PNL Italia care să rezoneze cu mine. Îmi doresc unitate și spirit de echipă. PNL Italia vreau să fie cea mai puternică filiala din Diaspora și un model pentru celelalte filiale. Colegii mi-au transmis o stare pozitivă care îmi dă mari speranțe. Vreau să adun liberalii risipiți și să colaborez cu simpatizanții noștri. Împreună cu FORZA Italia vom derula proiecte pentru tineri prin Claudiu Stănășel noul lider TNL Italia. Mă bazez pe sprijinul colegilor. Vreau să fiu președintele tuturor cu demnitate și onoare. Vom înființa filiale locale în majoritatea orașelor din Italia, acolo unde exista români. În următoarea perioada vom sensibiliza românii din Italia să se înscrie în registrul electoral sau pentru votul prin corespondență, mai ales că este un proiect PNL. Vom înainta o serie de proiecte colegilor de la București pe care le vom realiza împreună. Avem un examen greu în toamnă și vreau să deschidem secții de vot peste tot. În primul rand vreau o secție de votare în Verbania după refuzul MAE di 2014. Nu în ultimul rând doresc să mulțumesc fostului președinte, Sorin Pîrvu, pentru munca depusă în mandatul său.” La ședință au participat senatorul Viorel Badea și fostul europarlamantar Marian Zlotea. Ovidiu Burduja a fost reales în funcția de secretar general PNL Italia. De precizat este și faptul că el a participat și la alegerile locale din România, fiind primul român din diaspora ales în funcția consilier județean (județul Vrancea). Ședința BP al liberalilor din Italia, care a avut loc duminică 24 iulie la Florența, a votat următoarea conducere: Adrian Chifu - președinte (+ coordonator Milano); Ovidiu Burduja - secretar general și purtător de cuvânt (+ coordinator Roma); Mihai Drăgușel Decebal - Coordonator regional Sorin Pîrvu – prim vicepreședinte; Camelia Maria Bichiș - prim vicepreședinte (+ coordonator Verona); Claudiu Stănășel – președinte TNL Italia (+ coordonator Toscana). Toți ceilalți președinți de filiale îndeplinesc și funcția de vicepreședinte. Aceștia sunt: Milian Negutoiu, regiunea Lombardia; Mihai Drăgușel Decebal, regiunea Lazio; Marius Dogaru, regiunea Campania; Alina Sîrcioc, regiunea Friuli-Venezia-Giulia; Costel Buliman, regiunea Piemonte; Violeta Sculea, regiunea Abruzzo; Daniela Seica, regiunea Sicilia; Ioan Boldijar, regiunea Emilia-Romagna; Lucian Dorel Marchiș, Florența. SURSA- http://www.gazetaromaneasca.com/societate/societate/politica/pnl-italia-noua-conducere-pusa-pe-fapte-mari-vom-infiinta-filiale-locale-in-majoritatea-oraselor-din-italia.html Andi Rădiu a.radiu@ziarulromanesc.net

Niciun comentariu:

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...