sâmbătă, 9 mai 2009

Adrian Chifu, candidat la Consiliul Local din Verbania




Piatra Neamţ
Adrian Chifu, candidat la Consiliul Local din Verbania


Adrian Chifu, fost preşedinte al Partidului Iniţiativa Naţională (PIN), va candida la Consiliul Local din oraşul italian Verbania.

În prezent, Adrian Chifu este vicepreşedinte al Asociaţiei ANOLF din Verbania, asociaţie care se ocupa cu integrarea străinilor din acest oraş.

Comunitatea românească este destul de însemnată în Verbania, iar acum, pentru prima dată, românii au drept de vot la alegerile locale dintr-un stat membru UE. Lupta pentru primărie se va da între actualul primar Claudio Zanotti (stînga) şi deputatul PDL Marco Zacchera. Ambii candidaţi au răspuns invitaţiei făcute de Adrian Chifu de a fi prezenţi la Biserica Ortodoxă Română din Verbania la ceremonia de Înviere.

În oraşul Verbania, sînt rezidenţi cu drept de vot aproximativ 500 de români, iar în tot judeţul, circa 1200 de români.

Adrian Chifu va candida pe lista civică (independent) care îl va sprijini pe deputatul la al 4–lea mandat Marco Zacchera.

"Încă din anii ‘90, Marco Zacchera a fost alături de comunitatea românilor, sprijinind prin diverse forme orice iniţiativă a acesteia. Este unul din motivele principale care m-au determinat să susţin acest candidat. Astfel, comunitatea românească va avea o voce însemnată în Consiliul Local, de a apăra drepturile românilor, dar şi a celorlalţi străini din Verbania".

Alegerile locale se desfăşoară în perioada 6-7 iunie 2009.

Adrian Chifu şi-a prezentat programul politic intitulat: "MULTE CULTURI... UN SINGUR ORAŞ". Întreg programul se referă la integrarea străinilor comunitari şi extracomunitari, schimb intercultural şi înfiinţarea unui birou pentru străini în Primărie. Coordonatorul campaniei electorale a fost numit Dan Chifu, în urma rezultatelor obţinute la PIN Neamţ.

SITE:

http://www.evenimentul.ro/articol/adrian-chifu-candidat-la-consiliul-local-din-verbania.html

Niciun comentariu:

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...