sâmbătă, 22 mai 2010

Consilieri judeţeni din Novara vin la Piatra Neamţ

La invitaţia consilierului italian Adrian Chifu, un grup de oficiali italieni va vizita în acest weekend municipiul Piatra Neamţ. Grupul va fi condus de Claudio Licalzi - şeful grupului politic majoritar din Consiliul Judeţean Novara, o regiune aflată la graniţa cu localitatea Verbania. Oficialii italieni şi-au propus să verifice condiţiile socio-economice şi perspectivele de dezvoltare ale orasului Piatra Neamţ, nu în ultimul rând de a stabili relaţii de cooperare si interes reciproc.
În timpul vizitei italiene la Piatra Neamţ, care are loc în perioada 21 - 25 mai, au fost programate o serie de întâlniri cu prezentanţii municipiului Piatra Neamţ, ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ şi mediul politic. Prin intermediul acestor întruniri, părţile implicate speră să adune informaţii despre cunoaşterea programelor de dezvoltare deja disponibile, iniţiative şi activităţi ce să implice participarea companiilor româneşti, contextul fondurilor europene deja alocate şi a iniţiativelor, precum şi capacitatea de a dobândi finanţare pentru iniţiative noi; posibilităţi de intervenţie în domeniul economic nemtean a companiilor private din provincia Novara şi oportunităţi de locuri de muncă şi achiziţionarea de spaţii pe piaţa locală de către societăţile din
provincia Novara, pentru a depăşi actuala criză.
"Vizita la Piatra Neamţ a liderului grupului majoritar din Consiliul Judeţean Novara - Claudio Licalzi, este un pas important pentru întărirea relaţiilor româno-italiene, fiind o strânsă legătură între Novara şi România. Chiar dacă iniţial, vizita era programată doar în Bucureşti şi Braşov, am reuşit să-l aducem şi la Piatra Neamţ pe Claudio Licalzi, pentru a ne vizita judeţul şi pentru o evaluare a proiectelor pe care le-am putea realiza împreună. Discuţiile se vor axa în primul rând pe proiecte comune finanţate cu bani europeni: turism, comerţ şi analiza posibilităţilor ca firme din Novara să investească la noi. Novara este un oraş mare cu posibilităţi economice şi este oraşul de unde provine noul preşedinte al consiliului regional Piemonte. Dacă relaţia cu Verbania se bazează strict pe turism şi fonduri europene, cu Novara putem demara şi proiecte în mediul privat, deoarece dispune de o importantă industrie şi importanţi oameni de afaceri ce ar putea investi în judeţul nostru", a declarat Adrian Chifu, consilier local în Verbania (Italia).
Ioana CALIŢCHO

sursa:http://www.realitateamedia.ro/stiri-neamt/administratie/13048/consilieri-judeteni-din-novara-vin-la-piatra-neamt.html

Niciun comentariu:

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...