„Geoană, scoate banii sau ne judecăm"
Adrian Chifu, un român din Italia, vrea să îl dea în judecată pe liderul PSD, Mircea Geoană, pentru că a promis câte 25.000 de euro compatrioţilor care se întorc în ţară şi nu s-a ţinut de cuvânt, informează „Monitorul de Neamţ“.
„Politicienii români trebuie să înveţe că nu-ţi poţi bate joc de alegători minţindu-i la nesfârşit“, a declarat Chifu. Care ştie şi cum e să fii român emigrat, şi politician. Asta fiindcă e consilier local în oraşul italian Verbania. În campania pentru parlamentarele din 2008, Geoană promisese câte 25.000 de euro fiecărui român care se întoarce în ţară. Absolut absurd, dacă ne gândim că asta înseamnă PIB-ul României pe câţiva ani. Săptămâna trecută, Geoană a mers mai departe cu „celebra“ promisiune. A pretins că a îndeplinit-o! Cum? Prin fonduri obţinute cu măsura 122. Numai că ele sunt fonduri europene, nu au nici cea mai mică legătură cu Geoană sau măcar cu vreun partid din România. Ceea ce nu l-a oprit pe liderul PSD să se laude ca şi cum ar fi realizarea sa.
Scris de Lucian Lumezeanu
SURSA : CURENTUL
http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009092434515/Politic/Geoana-scoate-banii-sau-ne-judecam.html?mosmsg=Comment+saved+to+content+item%21+If+the+comment+is+not+related+to+the+topic%2C+it+will+be+deleted.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza
Astăzi m-am vaccinat : Prima doză #Pfizer urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...

-
Geoana se intoarce : 25.000 de euro pentru romanii care revin in tara Presedintele PSD a reamintit ieri ca romanii care se intorc acasa din ...
-
Primarul Ştefan invitat în oraşul italian Verbania Primarul Gheorghe Ştefan se bucură de o largă simpatie din partea autorităţilor locale di...
-
O delegatie din oraşul italian Verbania va participa la "Zilele Oraşului Piatra-Neamţ", urmând a ajunge în oraş joi, 23 iunie. Tr...
Un comentariu:
Nu va da M.G. niciodata banii. Ceea ce e dureros e ca tot va primi voturi,desi nu e normal
Trimiteți un comentariu