Adrian Chifu îl susţine pe Vasile Şendrea
– Săptămîna trecută aţi declarat că veţi anunţa public pe cine susţineţi în această campanie electorală. Pe cine?
– În această campanie electorală îl susţin pe Vasile Şendrea, candidat PD-L în Colegiul 3 pentru Senat.
– De ce pe Vasile Şendrea şi nu un alt candidat?
– Din două considerente: unul este partidul din care face parte şi rezultatelor bune obţinute la alegerile locale, şi al doilea, d-sa este omul politic cel mai bine pregătit în administraţia publică din judeţul Neamţ.
– Pentru cetăţenii care îl vor vota din Colegiul 3 contează aceste lucruri?
– Experienţa politică a domnului Vasile Şendrea şi pregătirea profesională în administraţie publică vor conta foarte mult în proiectele pe care le va realiza odată instalat senator. Oamenii îşi vor aminti de omul VASILE ŞENDREA, care indiferent de funcţiile avute a rămas acelaşi tip serios, modest şi mai ales curtenitor cu semenii săi. Or, în campaniile electorale, cetăţenii trebuie curtaţi şi nu abandonaţi. Asta a demonstrat Vasile Şendrea pe vremea cînd era prefect, subprefect sau inspector guvernamental.
– În campaniile electorale se fac multe promisiuni...
– Aşa este, dar Vasile Şendrea, de-a lungul carierei sale politice şi profesionale, n-a făcut promisiuni fără acoperire. De numele lui se leagă multe investiţii realizate în judeţul Neamţ. Aş aminti doar cîteva: introducerea troleibuzului în Piatra Neamţ, salvarea staţiunii Bălţăteşti de la distrugere prin perfectarea parteneriatului Consiliului Judeţean cu MAN, investiţiile de peste 400 miliarde de lei finanţate gratuit de Danemarca în judeţul nostru în perioada mandatului de prefect a lui Vasile Şendrea.
– Odată instalat senator, va avea o misiune grea?
– Vasile Şendrea va avea o misiune foarte grea, iar problema fundamentală este atragerea de fonduri europene pentru ameliorarea infrastructurii şi a serviciilor publice în comunităţile care l-au votat. România este codaşa Europei la atragerea de fonduri europene.
– Ce-i recomandaţi dlui Şendrea?
– Să rămînă la fel de apropiat de românii care l-au votat şi mai ales, de cei care nu l-au votat. Să se bată alături de aleşii locali pentru cele cîteva proiecte strict necesare Colegiului 3: refacerea şi consolidarea drumului naţional Bicaz-Poiana-Largului, drumul axial Bicaz-Durău şi Piatra Neamţ-Tg.Neamţ-Pipirig-Poiana Teiului, fără de care agroturismul nu are viitor la noi. Cetăţeanul să fie respectat prin transparenţa cheltuirii banului public. Cred că în realizarea unui proiect nu valoarea sumei este importanta, ci unde se duc banii publici. Banii publici trebuiesc cheltuiţi în funcţie de priorităţi.
– Veţi colabora cu Vasile Şendrea pe perioada mandatului său de senator?
– Voi colabora în realizare multor proiecte cum ar fi românii plecaţi la muncă în străinătate, proiecte ecologice etc. Ca unul care lucrează în străinătate de ani de zile doresc un program concret de repatriere a milioanelor de români şi nu "abureli electorale" cu zeci de mii de euro promişi de un partid politic. Joi, 6 noiembrie, am fost ales în Consiliul Directiv al Asociaţiei de voluntariat şi vicepreşedinte al ANOLF, Asociaţie care se ocupă cu integrarea străinilor din Verbania (Italia). Este o asociaţie la nivel naţional în Italia şi voi reprezenta nu doar comunitatea românilor din acest oraş, ci toţi străinii de orice naţionalitate. Noi ne-am călit în lupta dură de supraveţuire din Spania, Italia, Franţa. Putem să schimbăm faţa României dacă un guvern ar veni cu strategia necesară. Cred că un guven PD-L poate realiza acest lucru.
sâmbătă, 8 noiembrie 2008
vineri, 31 octombrie 2008
Scrisoare deschisă către deputatul PDL Marco Zacchera, din Parlamentul Italian

Domnule deputat Marco Zacchera
"Prin prezenta, vă scriu în numele comunităţii afectate de inundaţiile din vara acestui an, în judeţul Neamţ. După cum ştiţi, sînt rezident în Verbania (Italia) de mulţi ani şi am urmărit cu interes şi am apreciat iniţiativele dvs de ajutor umanitar în lume.
Doresc să vă semnalez faptul că, acum cîteva luni o parte din judeţul Neamţ, a fost devastat de inundaţii, care au distrus integral numeroase sate, iar numeroase familii au pierdut tot. Guvernul României a alocat deja fonduri pentru reconstrucţia caselor distruse de ape, dar după cum ştim cu toţi, aceste fonduri nu sînt suficiente. Este motivul pentru care v-am scris, în colaborare cu autorităţile locale, judeţene şi Prefectura judeţului Neamţ, de a realiza un proiect de strîngere a fondurilor pentru reconstrucţia caselor sinistraţilor, cu sprijinul dvs".
Adrian Chifu speră, cu sprijinul autorităţilor italiene, dar şi al unor organizaţii umanitare, să contribuie la strîngerea fondurilor ce vor fi alocate sinistraţilor romaşcani, în vederea finalizării construcţiilor caselor de locuit, înaintea căderii primului strat de zăpadă. Încă odată clasa politică din România s-a dovedit ineficientă, învechită şi fără responsabilitate faţă de cetăţenii care i-au votat. Unii politicieni s-au perindat prin zonele afectate de inundaţii cu un singur scop, acela de a mai "cerşi un vot" la alegerile parlamentare din 30 noiembre 2008. Acest gen de politicieni care caută să-şi îmbogăţească imaginea în zonele calamitate, dăunează grav societăţii.
În aceeaşi situaţie se află şi românii plecaţi la muncă în străinătate, pentru că au votul în mînă, odată la patru ani devin "carne de tun" pentru campaniile electorale ale acelor politicieni care ei însăşi i-au forţat să plece la muncă peste hotare. Odată terminată campania electorală, devin "forme fără fond", nu mai prezintă interes, ba mai mult nu li se recunoaşte meritul creşterii economiei naţionale, prin banii trimişi în ţară. Societatea românească a luat-o mult înaintea clasei politice, dar această clasă politică va fi penalizată la urnele de vot. În următoarele zile voi face publică orientarea politică şi echipa din care fac parte la alegerile parlamentare.

vineri, 29 august 2008
ADRIAN CHIFU , CURTAT DE PARTIDELE DIN NEAMT
Adrian Chifu, curtat de partidele din Neamt
Adrian Chifu, fostul lider al organizatiei judetene Neamt a Partidului Initiativa Nationala, este in negocieri cu mai multe formatiuni politice in vederea trecerii sub sigla altui partid. Impreuna cu el se afla intreaga filiala demisionara a PIN Neamt.
„Sunt in negocieri cu mai multe partide din Neamt, pentru a stabili o formula si conditiile trecerii mele sub sigla altei formatiuni politice, impreuna cu intreaga echipa care m-a urmat si care a demisionat din PIN. Sunt interesat sa preiau un colegiu din judetul Neamt pentru o candidatura, pentru un loc de deputat la alegerile din toamna acestui an. As prefera zona Romanului pentru a putea fi de folos sinistratilor si romanilor plecati la munca in Italia, pentru ca acum este momentul in care un politician are ocazia sa-si dovedeasca grija fata de cetateni.
Voi lua o hotarare finala spre inceputul lunii septembrie.
Momentan sunt ocupat cu strangerea de fonduri pentru sinistratii romascani. Sunt alaturi de mine in aceasta actiune mai multe asociatii si Biserica Catolica din Italia.
Daca voi lua o decizie, sigur voi analiza per ansamblu un partid din cele trei cristalizate dupa alegerile locale din iunie 2008. Cu conditia ca programul politic sa fie in sprijinul cetateanului“, a declarat Adrian Chifu.

miercuri, 27 august 2008
BANII DE PE MASINA DONATI SINISTRATILOR
BANII DE PE MASINA DONATI SINISTRATILOR
ADRIAN CHIFU, fostul lider PIN Neamt a anuntat ca va ajuta financiar sinistrati din zona Romanului.
“Voi vinde un autoturism , iar suma incasata o voi dona sinistratilor romascani.Prin acest gest , voi incerca sa aduc zambetul pe chipul unui singur copil sau pensionar care, dupa o viata de munca , a pierdut toata agoniseala din cauza apelor necrutatoare. Saptamana viitoare voi scoate automobilul spre vanzare , iar suma incasata o voi dona in bani sau produse pentru sinistrati”, a declarat ADRIAN CHIFU .
El mai adauga ca va inainta un program unor agentii de intrajutorare din Italia in vederea strangerii de fonduri pentru sinistratii romascani, sprijinit si de Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Catolica din Italia.
ADRIAN CHIFU mai spune ca, pentru a evita orice speculatie sau risc in legatura cu banii sau produsele pe care le va dona, va contacta serviciul de ajutor al Prefecturii sau Crucea Rosie.

luni, 28 iulie 2008
PIN NEAMT s-a dizolvat
Liderul filialei nemtene a PIN ADRIAN CHIFU a demisionat , exemplul fiindu-i urmat si de ceilalti membri.
Partidul Initiativa Nationala -filiala Neamt, a depus armele , luandu-si astfel adio de la scena politica .

sâmbătă, 26 iulie 2008
ADRIAN CHIFU si intreaga filiala PIN NEAMT au demisionat
Adrian Chifu si intreaga organizatie din Neamt a Partidului Initiativa Nationala au demisionat in urma rezultatelor slabe obtinute la alegerile locale din luna iunie 2008.
“Am considerat onorabil sa demisionez din fruntea acestui partid pentru ca nimeni nu isi asuma esecul. Au fost doua cicluri electorale dezastruoase-alegerile europarlamentare si alegerilelocale - de cand sunt in fruntea acestei organizatii si nimeni nu si-a asumat esecul la nivelul partidului.Este o demisie de onoare . Regret ca dupa o munca de trei ani , proiectul PIN nu a fost realizat. Multumesc in acelasi timp tuturor cetatenilor si colaboratorilor care mi-au acordat increderea lor. Ar fi o greseala politica sa mai continui dupa rezultatele obtinute in campania electorala , in care nimeni nu isi asuma esecul”, sustine ADRIAN CHIFU (foto).
Fostul sef al Pin Neamt reclama atitudinea conducerii centrale a partidului , reprosand lui Cozmin Gusa faptul ca nu s-a implicat suficient in teritoriu. Si ca in trei ani a venit in judetul Neamt o singura data, si atunci lansandu-si cartea personala.
“ Ii urez succes presedintelui acestei formatiuni politice pe cararea politica pe care a apucat”, mai spune ADRIAN CHIFU.

joi, 3 aprilie 2008
Seful PIN îi ia în vizor pe italienii din Piatra Neamt
• Adrian Chifu va avea această temă în campania sa pentru primăria municipiului • sîmbătă, la Stresa, acesta a înghitit mai multe reprosuri italiene la adresa românilor si a părăsit ofuscat sala •
Seful PIN Neamt si-a completat programul de campanie pentru Primăria Piatra Neamt cu un punct referitor la italienii din municipiu. Prin intermediul unui comunicat, Adrian Chifu anuntă că românii au intrat din nou în gura italienilor. Aceasta este impresia cu care s-a întors sîmbătă de la un congres organizat de coalitia de dreapta din Peninsulă, care a avut loc la Palatul Congreselor din orasul Stresa (Provincia Verbania) si s-a bucurat de prezenta mai multor parlamentari italieni. Liderul PIN Neamt spune că s-a dus acolo „pentru a cristaliza relatiile româno-italiene, dar si pentru realizarea unor proiecte comune la nivel european“. Pînă la urmă însă congresul italienilor s-a dovedit a nu fi chiar atît de deschis spre proiecte comune cu românii deoarece parlamentarii italieni care au luat cuvîntul la întrunire se aflau în campanie electorală (au alegeri pe 13-14 aprilie) si s-au comportat ca atare. „Discursul senatorului Hugo Martinat a atins din nou coarda sensibilă a italienilor, amintind că românii si tiganii români n-ar fi trebuit să intre în UE cu drepturi depline. După părerea senatorului, blocajul economic prin care trece Italia pare a fi cauzat de comunitatea de români, respectiv tiganii români, care au venit în Peninsulă cu un singur scop, acela de a fura. Se ignoră cresterea PIB-ului italian de circa 1%-1,5%, prin plata taxelor si a impozitelor pe care românii o fac statului italian, dar si prin cresterea consumului“, sustine Adrian Chifu. El a mai spus că acelasi senator Martinat i-a reprosat fostului premier italian Romano Prodi că nu a semnat normativa prin care timp de doi ani românii nu aveau voie să-si exercite dreptul la muncă în Italia. Iritat de situatia creată, seful PIN Neamt a protestat, încercînd să ia apărarea românilor din Italia, punctînd faptul că este una din comunitătile cele mai numeroase din Peninsulă. Pentru că deputatii si senatorii italieni au continuat, Adrian Chifu a părăsit sala, în semn de protest. „Campaniile electorale, atît la noi, cît si în străinătate, îsi pun amprenta asupra modului în care partidele cuceresc alegătorii. Unii lideri politici din Italia m-au convins să introduc o temă nouă în programul politic din campania electorală pentru alegerile locale, cea a italienilor prezenti în municipiul Piatra Neamt“, mai spune Adrian Chifu.

miercuri, 26 martie 2008
Ex-presedintele Iliescu, în campanie pentru „ursul“ Chifu
• „Sînt sustinut la primărie de o fundatie condusă de fostul presedinte Ion Iliescu“, a declarat Adrian Chifu, liderul PIN Neamt, care mai sustine că „Temele ecologiste, protectia mediului si emisiile de CO2 m-au preocupat încă din copilărie“
Filiala nemteană a partidului lui Cozmin Gusă anuntă că are sprijin înalt si greu, în persoana fostului presedinte al României, Ion Iliescu. Ei, nu chiar direct, ci prin intermediul unei fundatii în care este presedinte, dar, oricum, ca atu de campanie dă bine pentru PIN Neamt. „Partidul Initiativa Natională (care are ca siglă un urs - n.r.) va fi sustinut în campania pentru alegerile locale din 1 iunie 2008 de Fundatia «Grupul de initiativă ecologică si dezvoltare durabilă», condusă de fostul presedinte Ion Iliescu. Nu vă speriati că presedintele acestei organizatii este Ion Iliescu. S-a ajuns aici pentru că în această fundatie există foarte multă expertiză. Am putut observa acest lucru atunci cînd, participînd la o actiune organizată de ei, am văzut la aceeasi masă doi fosti presedinti, Ion Iliescu si Emil Constantinescu, precum si pe Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, si pe domnul Haiduc, presedintele Academiei Române. M-a bucurat preocuparea dumnealor pentru proiecte de dezvoltare durabilă a României“, declară Adrian Chifu, anuntînd totodată că va beneficia în campania pentru Primăria Piatra Neamt de mai multe ONG-uri, asociatii profesionale si de Partidul Alternativa Ecologistă. Adrian Chifu zice că poartă negocieri si cu Asociatia Transportatorilor din România. Iar proiectele de natură ecologistă vor fi componentă în oferta sa electorală pentru pietreni. „Deoarece curentul ecologist nu a reusit să se cristalizeze pînă acum“, explică Adrian Chifu. „În vocabularul politic de pînă acum, proiectele ecologiste nu si-au găsit locul datorită tulburărilor si convulsiilor politice, iar într-o tară europeană, precum România, este inadmisibil. Consider că ecologia trebuie să îsi regăsească identitatea doctrinară în toate partidele. Temele ecologiste, protectia mediului si emisiile de CO2 m-au preocupat încă din copilărie“, mai spune Adrian Chifu. Liderul PIN Neamt se declară adeptul politicii pasilor mărunti, dar, totodată, e convins că Piatra Neamt va fi „cuiul de la grenada ce va pulveriza actuala clasă politică“.

duminică, 16 martie 2008
INTERVIU CU ADRIAN CHIFU , CANDIDAT PIN LA PRIMARIA PIATRA NEAMT
-Interviu cu ADRIAN CHIFU , lider Pin Neamt, candidat la Primaria Piatra Neamt pentru ca are experienta manageriala in strainatate, pentru ca nu-i convin luminile festive de Pasti , termenul de eliberare a autorizatiilor de constructie si blocajul pe care-l are la presa .
“ VOI FI UN CAINE DE PAZA AL BANULUI PUBLIC”
Reporter: Candidati la Primaria Piatra Neamt. De ce?
Adrian Chifu: Ca sa arunc manusa. Este un proiect Pin si o dorinta a mea, de a inlocui clasa politica de dupa 1989 , invechita , neperformanta, corupta, chiar de la nivelul administratiei locale.
Rep: De ce v-ati aruncat direct spre primarie si nu ati inceput ca un om normal, cu o functie mai mica? Sa zicem , de consilier.
A.C. :Nu m-a interesat niciodata functia de consilier local. Doar de la primar , deputat, europarlamentar in sus. Pentru a putea avea putere de decizie in folosul comunitatii si de a implementa punct cu punct experienta de 12-13 ani pe care am acumulat-o in strainatate.
Rep:Experienta in ce?
A.C.: Experienta de manager performant. De astfel de specialisti duce Romania dorul si lipsa. De oameni cu calitati manageriale , pentru a conduce tara cu responsabilitate.Un politician performant trebuie sa fie un bun manager, nu un bun specialist pe un anumit domeniu. El trebuie sa se descurce in situatii imprevizibile, lucru pe care un bun specialist intr-un domeniu nu il poate face.Politicianul se inconjoara de buni specialisti in toate domeniile. Definitia politicianului, din punctul meu de vedere , ar fi ca politicianul este ca medicul generalist : trebuie sa stie cate putin din fiecare. Politicianul bun manager coordoneaza toti bunii specialisti pe care-i are in preajma.
Rep: Si daca nu-i are?
A.C. : Daca nu-i are , si-i atrage.
Rep: Cum aveti de gand sa castigati?Exista PIN la Neamt?Exista la Piatra Neamt?
A.C. : Exista. A existat de la inceput , doar ca celelalte partide , cu traditie, au mentalitate de trensee si, cum scoate cineva capul , cum se trege. Exista PIN si in Piatra Neamt. Prima data a existat aici , inca din 2005. Numai ca exista cu politicieni mai putin cunoscuti, tineri. Si s-a incercat blocarea lor si a mea pe presa. Asa numita botnita a presei.
Rep: Cine va pus botnita pe presa ?
A.C.: Pai partidele cu traditie : PNL, PSD, PD-L. Au pus blocaje.
Rep: Cu toate acestea candidati. Cum aveti de gand sa-i atrageti pe pietreni suficient cat sa va dea votul?
A.C.: Sa intru in sufletul lor, sa vada in mine o alternativa, pentru ca ma deosebesc de ceilalti. Nu sunt implicat in nici un fel de acte de coruptie.Nu ma voi impauna in campanie cu promisiuni, nu voi face o campanie murdara , tocmai pentru a nu-mi da singur cu noroi pe fata.
Rep: Atunci cum va deosebiti de ceilalti? De domnul Razvan Bobeanu , de exemplu , ca tot sinteti amandoi tineri si sociali?
A.C.: Diferenta intre mine si Razvan Bobeanu este ca nu a dovedit in actuala campanie electorala barbatia politica de care are nevoie un tinar politician , fiind aruncat in lupta de PSD pentru a nu-i incurca pe GH. Stefan si pe ceilalti. Avantajul meu ar fi performanta si relaxarea cu care vad aceasta campanie , datorita faptului ca n-am fost implicat in acte de coruptie si nu pot fi atacat de grupul de pressing al actualilor conducatori. Inclusiv GHEORGHE STEFAN.
Rep: Ce aveti cu Gheorghe Stefan?
A.C.: N-am nimic cu el , ca om. Ca primar , nu a fost un primar performant , care sa duca politici sociale. A mers pe realizari-mari opere de arta , care saracesc populatia. Romania nu e pregatita de opere marete. Prostia saraceste populatia. Aici a pierdut si Ceausescu , cu operele lui. Gheorghe Stefan a lucrat doar la fatade-trotuare , borduri pavele-, ceea ce eu nu voi face. Trotuarele in strainatate nu sunt cu pavele , ca nu ne-am intors in Evul Mediu. Trotuarele sunt cu asfalt. Si ar trebui sa stie , pentru ca a calatorit prin tari straine. Apoi ,parcarile cu plata . Eu as propune si un numar restrans de locuri de parcare libere , cu disc orar la doua ore , ca in orice tara civilizata , pentru a nu obliga cetateanul sa plateasca. Apoi, nu a atras fonduri europene . N-a avut timp , fiind preocupat de altele.
Rep: Asta va fi strategia dvs. de campanie, sa-l tocati pe primarul actual?
A.C.: Nu, pentru ca mi-as ocupa timpul cu proiectele lui , nu cu ale mele.
Rep: Ce proiecte aveti?
A.C.: Le voi anunta in campania electorala.
Rep: Macar puteti sa ne spuneti care va fi linia pe care o veti urma?
A.C.: Linia va fi transparenta banului public. Voi infiinta un site pentru ca cetatenii sa fie respectati si sa poata urmari fiecare leut.
Rep: Asta daca veti ajunge primar....
A.C.: Bineinteles . Voi ajunge. Plec de la ideea ca voi ajunge , astfel ce-am facut? Iar un alt lucru pe care il voi face va fi coagularea consilierilor locali intr-o singura echipa , care sa rezoneze cu mine. Voi fi un caine de paza al banului public, cum se intampla in orice tara civilizata. O alta mare problema a Primariei Piatra Neamt este timpul foarte lung pentru eliberarea autorizatiilor de constructie, 3-4 luni. Este inadmisibil. Voi dezvolta acest sector, benefic primariei, astfel incat sa se dea autorizatiile in maxim 30 de zile.
Rep: In afara parcarilor si a autorizatiilor de constructie , care ar fi problemele pietrenilor ? Le cunoasteti?
A.C.: Excesul consumului de curent in perioada sarbatorilor de iarna si de Paste. Eu cred ca ar fi mai bine cu o impodobire mai modesta a orasului, iar diferenta de bani sa fie folosita in scopuri sociale . Avem multe probleme , dar pe restul le voi anunta in campania electorala . Cert este ca vreau ca Piatra Neamt sa devina un oras cu adevarat european , nu doar geografic , ci si economic si moral.
Rep: Cat de mult va sustine partidul in acesta lupta la care v-ati angajat?
A.C.: Partidul mi-a acordat increderea in acesta campanie, prin votul pe care l-am primit la Adunarea Liderilor Judeteni ai PIN.
Rep: Ce parere are seful dvs., Cozmin Gusa , de faptul ca va bateti cu Gheorghe Stefan, cu care dumnealui a lucrat in 2004 si caruia i-a facut campanie?
A.C.: E problema domnului Gusa cui a facut campanie si pe cine are prieten.
Rep; Mizati pe prezente ajutatoare de la centru in campania electorala?
A.C.: Da , va veni Lavinia Sandru sa ma sprijine. Si am promisiune si din partea lui Cozmin Gusa.
Rep: Care credeti ca sunt sansele dvs.?
A.C.: Eu zic ca am sanse sa ajung in turul 2. Iar cetatenii sa vada in mine o alternativa. Daca ajung in turul 2 , mi-e usor apoi sa schimb tirul.
Rep: Vorbeati mai devreme de consilieri locali. Aveti lista PIN pentru Consiliul Piatra Neamt sau aveti de gand sa-i coagulati pe ai altora in acea echipa unita si rezonanta?
A.C.: Am consilieri locali , cum sa nu. Insa nu dau nume pana in ultima zi. Dar vom avea lista completa. Si vom avea si doua – trei propuneri pentru Consiliul Judetean. Va fi un razboi care nu se poarta cu gloante , ci cu figuri.
Rep: Ce figuri are PIN , in afara de a dvs?
A.C.: PIN il are pe ADRIAN CHIFU . Nu , ma refer ca fiecare partid va iesi cu figurile lui.
Rep: Concret , in cifre, pentru ce se bate PIN la Neamt si la Piatra Neamt ?
A.C.: La Piatra Neamt primaria si 20%. La judet 30%.
Rep: Ce doctrina are PIN?
A.C.: E de centru . Sens giratoriu. Asta apropo de problemele cu semaforizare si de faptul ca voi face cate un sens giratoriu in fiecare intersectie pentru ca fluidizarea circulatiei egal sens giratoriu.
Rep: Si credeti ca electoratul din Piatra Neamt vrea sa voteze un candidat de centru?
A.C.: Cred ca da. Cred ca electoratul este pregatit pentru o alternativa . Este suficient de matur acum. Chiar daca actuala clasa politica a mizat pe faptul ca romanii nu au cultura politica , sunt convins ca va fi penalizata de alegatori la urnele de vot.
Rep: De cati bani aveti nevoie ca sa candidati la Primaria Piatra Neamt?
A.C.: PIN nu dispune de un fond anume. Imi voi sustine singur campania . Nu costa mult. Cam un milion de lei vechi pe luna, din agoniseala mea de-o viata .
Interviu realizat de DANA OSTAHIE in revista OCHIUL PUBLIC .

marți, 4 martie 2008
Antrenament în Egipt pentru Primăria Piatra Neamt
• Adrian Chifu pregăteste ursul lui Gusă de campanie electorală pe tărîmul piramidelor • liderul PIN Neamt anuntă, totodată, că tot partidul lui Becali s-a mutat la el:
„PNG Neamt s-a mutat la PIN Neamt“,
anuntă Adrian Chifu, liderul nemtean al partidului lui Cozmin Gusă. „Aflat în Egipt în vederea pregătirii campaniei electorale pentru alegerile locale, respectiv strategia de campanie, am dus lungi negocieri de la distantă, cu membri PNG care, în urma dizolvării partidului, s-au hotărît să treacă la PIN. Dezamăgiti si nemultumiti de prima aventură politică la PNG, un număr însemnat de fosti membri (circa 3.000) s-au înscris în PIN. Astfel, PIN Neamt a devenit si mai numeros cu noii veniti, majoritatea sînt tineri, pentru că în PIN predomină tineretea. Surprinzător este faptul că si numerosi membri PD-L Neamt s-au înscris în PIN Neamt, nemultumiti de noua conducere în urma fuziunii dintre PD si PLD. Asta pentru că orice schimbare provoacă nenumărate nemultumiri la împărtirea de către noua conducere a rolurilor fiecăruia din partid. Orice nou venit, prin integrarea în sistem, perturbă situatia existentă determinînd o redistribuire a valorilor, veniturilor, drepturilor si relatiilor de putere“, anuntă Adrian Chifu într-un comunicat de presă. Adrian Chifu spune că pînă acum a primit 1.500 de adeziuni de la fosti penegisti si cam 100 de la fosti pedelisti, urmînd ca zilele acestea să fie semnate si restul. Tot cam 1.500. Acelasi mesaj al liderului PIN Neamt spune că partidul lui Cozmin Gusă a devenit „o atractie pentru tineri“, atît pentru că tinerii sînt mai predispusi la schimbări, dar si pentru că înainte de campanie se accentuează migratia politică. Adrian Chifu spune că „migratia politică este un fenomen normal, pentru că toate partidele încearcă să-si trimită oamenii nu doar la vîrful conducerii unui partid adversar, ci să-i împingă si pe structuri în jos, transformîndu-l într-un «partid satelit»“.
Liderul PIN Neamt zice că toti noii sositi vor fi „scanati“ si vor primi o adeverintă de... bună credintă înainte să li se dea frîu liber în noul partid. „Machiavelli spunea «să te feresti să fii urît si dispretuit în politică». Asta nu au înteles unii lideri politici, iar rezultatul nu poate fi decît esecul. Liderii politici au control asupra indivizilor si grupurilor, ca si asupra clivajelor si tensiunilor, prin socializare, recrutare si mobilizare politică. Greseala liderilor este că încearcă să acapareze piata media în toate pozitiile, nu contează cum, dar tot abuzul de imagine se întoarce împotriva politicianului“, constată Adrian Chifu de pe meleaguri egiptene. Tot acesta adaugă că pînă la jumătatea lunii martie va prezenta listele de candidati ai PIN, care sînt în mare parte definitivate pentru toate localitătile nemtne.

duminică, 2 martie 2008
PNG NEAMT s-a mutat la PIN NEAMT
PNG NEAMT s-a mutat la PIN NEAMT
ADRIAN CHIFU liderul PIN NEAMT , aflat in Egipt in vederea pregatirii campaniei electorale pentru alegerile locale , respectiv strategia de campanie, a dus lungi negocieri de la distanta, cu membri PNG care in urma dizolvarii partidului, s-au hotarat sa treaca la PIN.
Dezamagiti si nemultumiti de prima aventura politica la PNG , un numar insemnat de fosti membri(circa 3000) s-au inscris in PIN.
Astfel PIN NEAMT a devenit si mai numeros cu noii veniti , majoritatea sunt tineri , pentru ca in PIN predomina “tineretul”.
Surprinzator este faptul ca si numerosi membri PD-L NEAMT, s-au inscris in PIN NEAMT ,nemultumiti de noua conducere in urma fuziunii dintre PD si PLD.
Asta pentru ca , orice schimbare provoaca nenumarate nemultumiri , la impartirea de catre noua conducere a rolurilor fiecaruia din partid:
“Orice nou venit,prin integrarea in sistem perturba situatia existenta determinand o redistribuirea a valorilor, veniturilor, drepturilor si relatiilor de putere”.
Partidul Initiativa Nationala a devenit o atractie pentru tineri , pentru ca tot tinerii, sunt cei mai predispusi la schimbari, dar si datorita migrarii politice din aceasta perioada inaintea campaniei electorale.
ADRIAN CHFU a precizat ca in perioada alegerilor , migratia politica este un fenomen normal , pentru ca toate partidele incearca sa-si trimita oamenii nu doar la varful conducerii unui partid adversar , ci sa-i impinga si pe structuri in jos, transformandu-l intr-un “partid satelit”.
Dar toti membrii noi sositi la PIN vor fi “scanati “pentru a a li se intocmi “adeverinta de buna credinta”.
Machiavelli spunea : “sa te feresti sa fii urat si dispretuit in politica”, asta nu au inteles unii lideri politici, iar rezultatul nu poate fi decat “esecul”.
Liderii politici au control asupra indivizilor si grupurilor , ca si asupra clivajelor si tensiunilor, prin socializare, recrutare si mobilizare politica.
Greseala liderilor ,este ca incearca sa acapareze piata media in toate pozitiile, nu conteaza cum, dar tot abuzul de imagine se intoarce impotriva politicianului.
Pana la jumatatea lunii martie voi prezenta listele candidatilor PIN , desi in mare parte listele sunt definitivate.

sâmbătă, 16 februarie 2008
Piatra Neamt oras european, dePINde de voi
„dePINde de voi“, din Egipt
• PIN a intrat în campanie electorală • Adrian Chifu si-a stabilit sloganul cu care atacă Primăria Piatra Neamt: „dePINde de voi“ • independentul Mihai Florea beneficiază de sprijinul PIN la Primăria Roman •
Direct din vacantă, de pe plaiuri egiptene, Adrian Chifu a lansat ursul lui Cozmin Gusă în campania electorală. Adrian Chifu este candidatul PIN la Primăria Piatra Neamt, ocazie cu care si-a căutat deviza de campanie. Recent a si găsit-o. „Motto-ul campaniei electorale a Partidului Initiativa Natională Neamt va fi «Piatra Neamt oras european, dePINde de voi. Votati Adrian Chifu». PIN a depăsit perioada de pionerat si de aceea voi milita pentru schimbarea clasei politice de după ‘89 si pînă azi, învechită, neperformantă, coruptă si ineficientă chiar de la nivelul administratiei locale. Este adevărat că într-o campanie electorală, oamenii trebuie sedusi, dar nu abandonati imediat după alegeri, asa cum au făcut politicienii pînă acum. Va fi o campanie murdară, asa cum ne-au obisnuit politicienii, pentru că miza este foarte mare, dar alegerile sînt războaie care se poartă cu figuri si nu cu gloante, iar votul are ca scop corectarea politicianului în functie. Alegerile locale sînt mai putin fundamentate politic si mai mult managerial, valorificînd personaje locale si nu impuse de la centru.
Coruptia s-a creat datorită convertirii functiilor politice în bani si averi personale. Mesajele politice azi nu mai au priză la public, populatia fiind consumatoare de servicii mediatice, iar politicienii folosesc teatrocratia. Orice informatie deformată devine dezinformare“, declară Adrian Chifu. Liderul PIN a precizat totodată că partidul său va sustine în alegerile locale candidati si de la alte partide, acolo unde PIN nu va avea oameni proprii. Spre exemplu, la Roman, pinistii îl vor sprijini pe consilierul independent Mihai Florea în încercarea acestuia de a-i sufla primăria romascană actualului edil. Iar în tară, PIN si-a anuntat sprijinul pentru Radu Mazăre la Primăria Constanta si a primarului din Slatina, PDL-istul David Vîlcov, care este sotul Laviniei Sandru, vicepresedintele partidului condus de Cozmin Gusă.

marți, 29 ianuarie 2008
ADRIAN CHIFU , candidatul PIN la Primaria Piatra Neamt
La Adunarea Liderilor Judeteni (ALJ) de vineri 25 ianuarie , ADRIAN CHIFU a primit votul de incredere pentru candidatura la Primaria Piatra Neamt.
Pentru a deveni o societate normala , schimbarea clasei politice este necesara de la nivelul administrativ. Este adevarat ca oamenii trebuiesc curtati , dar nu abandonati , asa cum au facut toti politicienii de dupa 89 si pana azi. Politicul romanesc postdecembrist se rodeaza treptat in exercitiul democratic. Tendinta aceasta , care pare o apropiere de finele tranzitiei spre democratie si spre economia de piata.
Voi candida cu demnitate , iar Primaria Piatra Neamt va fi “motorul” schimbarii clasei politice invechite,ineficienta , corupta ,incompetenta si nedemna de incredere. Deficitul de imagine este reciproc, pentru ca societatea romaneasca a luat-o innaintea clasei politice .Exista un “clivaj” intre clasa politica romaneasca asa cum se manifesta azi si electoratul sau, tot mai pronuntat.
In timp ce increderea in clasa politica si in institutiile pe care ea le populeaza , apare in mod constant si de vreme indelungata ca aflandu-se la cote scazute , este de asteptat ca pe o panta descrescatoare sa “ evolueze” in continuare si implicarea politica a romanilor.
Actuala clasa politica, a considerat ca romanii nu au o cultura politica , in perioada de treanzitie, insa la randul sau , in fata urnelor de vot ,va fi sanctionata.

Cozmin Guşă, candidatul PIN la Primăria Capitalei
ADRIAN CHIFU- lider PIN NEAMT a declarat că, liderul formaţiunii sale, deputatul Cozmin Guşă, a fost desemnat, în unanimitate, de Consiliul Liderilor PIN, candidat la Primăria Generală a Capitalei.
Consiliul Liderilor Partidului Iniţiativa Naţională a decis, în unanimitate, să-l susţină pe preşedintele Cozmin Guşă pentru Primăria Generală a Capitalei si pe ADRIAN CHIFU la Primaria Piatra Neamt.
Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, şi-a prezentat, duminică, pagina de internet deschisă pentru a-şi promova candidatura la primăria Capitalei, declarând că „nici unul dintre candidaţii care se vor înscris în cursă nu au şansă" în faţa sa, şi va fi, cu siguranţă, viitorul primar al Capitalei.
Liderul PIN şi-a început conferinţa de presă prezentându-se drept „candidat şi viitor primar al Bucureştiului”, şi a declarat în este convins de faptul că va fi primarul general al Capitalei.
În acelaşi timp, Guşă a declarat că nu va mai candida, în 2009, la Preşedinţie, pentru că „are nevoie de o redută pe care să o câştige”, şi de o instituţie administrativă pe care să o organizeze aşa cum se cuvine, în aşa fel încât acea instituţie, respectiv Bucureştiul, să devină cartea sa de vizită ca politician.
„Am ales să candidez la Primăria Bucureşti excluzând candidatura la Preşedinţie în 2009. Eu ajung primar la Bucureşti şi nu voi mai candida la Preşedinţie”, a spus liderul PIN, adăugând că se va implica, totuşi, în campania electorală din 2009.
„În calitate de primar al Bucureştiului şi ca om politic cu oarece popularitate, o sprijin în mod clar şi fără rezerve acel candidat la Preşedinţie pe care eu îl voi crede în stare să facă reformă politică în România”, a mai spus Cozmin Guşă.
El a mai arătat că nu îi va părea rău niciodată că l-a susţinut pe Traian Băsescu, în 2004, în defavoarea lui Adrian Năstase, deoarece a plecat din PSD „convins de corupţia care măcina acel partid”, şi a ales din candidaţii aflaţi pe piaţă pe cel care se califica mai bine pentru acel lucru.
„Eu nu sunt Traian Băsescu să spun ca în 2004 că vin la Bucureşti şi apoi imaginez un Stolojan bolnav, şi eu plângând ca să mă duc la Preşedinţie pentru că mă aşteaptă românii. Indiferent câţi Stolojeni vor fi bolnavi în jurul meu, şi câţi mă vor sfătui să plâng, eu nici nu voi plânge şi nici nu voi pleca de la Primărie”.

miercuri, 23 ianuarie 2008
ADRIAN CHIFU MAI C-AR VREA LA PRIMARIA PIATRA NEAMT
"DACA PARTIDUL MI-O VA CERE , VOI CANDIDA CU DEMNITATE SI MORALITATE", ZICE LIDERUL ADRIAN CHIFU
Presedintele filialei judetene a Partidului Initiativa Nationala(PIN), anunta ca s-ar "sacrifica" sa candideze la Primaria Piatra Neamt, mai ales ca negocierile cu Ion Rotaru au avut ca rezultat intrarea acestuia din urma in PRM.
"Daca partidul mi-o va cere , voi candida cu demnitate si moralitate. Desi negocierile cu fostul primar Ion Rotaru n-au condus la nici un rezultat, voi avea obligatia morala sa candidez, daca partidul ma va propune.Nu am intrat in politica din orgoliu sau alte interese , ci sa fac politica cu sufletul , convins de faptul ca nu minciuna politica este o alternativa , ci adevarul politic. Sunt unele cauze care au tinut Romania timp de 18 ani pe loc, depinde doar de noi sa aducem bunastarea si sa nu mai fim manipulati", declara ADRIAN CHIFU.
In continuare, acesta puncteaza ca ,in campaniile electorale din acest an , PIN va milita pentru adevar . Ca sa dovedeasca acest lucru , ADRIAN CHIFU comenteaza recentele transferuri de pe piata politica a judetului Neamt:" Daca PRM a castigat imagine si capital electoral cu Ion Rotaru, nu pot spune acelasi lucru despre PSD NEAMT, cu domnul Liciu , caruia scandalurile i-au adus un minus de imagine.Nu pot intelege cum un lider de partid, indiferent de marime , poate ajunge in astfel de scandaluri:agresarea fizica a vicepresedintelui PNG NEAMT, zvonuri ca ar fi folosit banii de campanie in scopuri personale, etc.S-a dovedit inca o data ca PSD are nevoie de reformare politica".
ADRIAN CHIFU subliniaza ca avantajul partidului lui Gusa in aceasta campanie a "adevarului" este ca "vom propune in marea lupta oameni noi, nepatati sau necorupti". "Va fi arma letala in aceasta campanie, pentru ca vom avea subiecte si motivede prezentat.PIN -ul si-a propus inca de la infiintare promovarea tinerilor si a valorilor, oameni credibili, pentru ca acestia au obligatia morala sa scoata tara din acest impasprelungit de 18 ani".
Liderul PIN NEAMT , ADRIAN CHIFU va afla daca partidul il va propune candidat la primarie dupa ce toate organizatiile din tara se vor reuni la Bucuresti , pe 25 ianuarie.

vineri, 11 ianuarie 2008
Ursul lui Gusă s-ar bate cu Gheorghe Stefan
• PIN îsi va anunta candidatul pentru Primăria Piatra Neamt după 25 ianuarie • „Sîntem constienti că va fi greu cu Gheorghe Stefan, dar la momentul oportun vom anunta marea surpriză“, spune Adrian Chifu •
Odată depăsit esecul europarlamentarelor si lenevia de sărbători, camarazii lui Cozmin Gusă se pregătesc de marea înfruntare electorală din vară. Partidul Initiativa Natională, filiala Neamt, anuntă că se pregăteste să-si desemneze candidatii la locale.
„Noul an aduce PIN-ului un suflu nou în politica românească, dar si o mai mare determinare în lupta pentru alegerile locale. Pînă la sfîrsitul lunii ianuarie, vom anunta candidatul PIN Neamt în marea luptă pentru Primăria Piatra Neamt. Sîntem constienti că ne va fi greu cu Gheorghe Stefan datorită faptului că va fi sprijinit din toate colturile, dar la momentul oportun vom anunta marea surpriză. Lupta politică ne va întări si vom fi pe măsura adversarilor nostri din această campanie. Consider că pisica bună este cea care stie să prindă soareci“, spune Adrian Chifu. Liderul PIN Neamt a adăugat că „pisica“ bună pentru Piatra Neamt va fi anuntată după 25 ianuarie, dată cînd e programată Adunarea Liderilor Judeteni ai Partidului Initiativa Natională.
„În această campanie electorală, contracandidatilor nostri le va fi greu, pentru că va fi o campanie a adevărului, iar PIN Neamt si-a propus să dezvăluie toate neregulile din politica românească. Asta nu pentru că PIN este bine informat asa cum se spune, ci pentru că aceste adevăruri sînt cunoscute de toti politicienii nostri, însă numai noi avem curajul să spunem lucrurilor pe nume. Personal, am mari emotii în această campanie, dar oamenii emotionati spun si adevărul, iar PIN asta încearcă să facă, de la înfiintare pînă astăzi. De asta am si intrat în politică, după supărarea si dezamăgirea provocată de clasa politică de după 1989, învechită si neperformantă“, a mai spus Adrian Chifu.
Deocamdată, PIN-istii lui Cozmin Gusă s-au orientat doar spre Primăria Bucuresti, ajungînd la concluzia că varianta optimă ar fi Lavinia Sandru. Decizia finală privind sustinerea vicepresedintelui Sandru în cursa pentru fotoliul general va fi luată în luna februarie.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza
Astăzi m-am vaccinat : Prima doză #Pfizer urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...
-
Geoana se intoarce : 25.000 de euro pentru romanii care revin in tara Presedintele PSD a reamintit ieri ca romanii care se intorc acasa din ...
-
Primarul Ştefan invitat în oraşul italian Verbania Primarul Gheorghe Ştefan se bucură de o largă simpatie din partea autorităţilor locale di...