ORGANIZATIA JUDETEANA NEAMT
PIN propune şapte amendamente la Tratatul European
PIN IN VIZITA LA BRUXELLES
Partidul Iniţiativa Naţională a transmis Guvernului şi Preşedinţiei, şapte amendamente la Tratatul European, solicitând dezbaterea de urgenţă a acestora şi impunerea lor la discuţiile conferinţei interguvernamentale de la Bruxelles, care şi-a început lucrările în 23 iulie.
PIN a criticat, nepăsarea manifestată la nivelul Preşedinţiei şi a Guvernului, legată de negocierile şi dezbaterile din cadrul acestei conferinţe, în cadrul căreia urmează să se redacteze o nouă variantă de Tratat European, ce va lua locul Tratatului Constituţional.
În contextul în care liderii europeni îşi propun ca mai devreme de luna octombrie să se finalizeze negocierile cu privire la noua Constituţie europeană, PIN a prezentat şapte amendamente , care pot servi în viitor interesului naţional al Romaniei.
PIN solicită prezentarea publică de urgenţă a setului de propuneri, componenţa echipei de negociatori din partea României, precum şi evoluţia zilnică a negocierilor din cadrul Conferinţei Interguvernamentale, în scopul de a urmări respectarea interesului naţional al României, în textul viitorului Tratat European.
PIN a arătat că, în cazul în care nu va primi un răspuns din partea Executivului, singura autoritate care reprezintă, alături de şeful statului, interesele României la această conferinţă interguvernamentală, acest lucru înseamnă că atât pe premierul Tăriceanu, cât şi pe preşedintele Traian Băsescu nu îi interesează soarta românilor.
PIN nu are de gând să încheie nicio alianţă în perspectiva alegerilor europarlamentare, motivul constituindu-l faptul că niciun partid nu seamănă cu PIN-ul din punctul de vedere al criteriilor pentru accederea în PE sau al atitudinii.
ADRIAN CHIFU precizeaza ca, in cazul în care partide precum PSD, PNL sau PD îşi asumă criteriile impuse de PIN pentru participarea la scrutinul europarlamentar, precum necolaborarea cu fosta Securitate sau să nu fie corupt, atunci ideea de alianţă poate fi deschisă imediat din acel moment.
Aici, ma refer si la fostul primar PSD , Ion Rotaru cu care la intoarcerea din concediu ma voi intalni pentru a purta o discutie . Nu este moral ca un fost primar , cu 2 mandate la activ sa fie “sifonat” atat de colegii din PSD NEAMT , cu care au castigat impreuna electoratul, cat si de restul formatiunilor politice din judet. Consider ca “DIALOGUL si ONOAREA POLITICA ” intre partide sau politicieni sa nu lipseasca .
Alegerile europarlamentare , reprezinta prioritatea PIN .
Pin va efectua o vizita la sfarsitul lunii la BRUXELLES , la invitatia grupului de independenti din Parlamentul European.
Independentii din PE , au efectuat la randul lor o vizita in Romania in primavara acestui an.
Delegatia PIN este formata de un numar de 60 de persoane , din care fac parte cei 35 de candidati la europarlamentare , presedintele COZMIN GUSA , vicepresedintele LAVINIA SANDRU si liderii judeteni, respectiv ADRIAN CHIFU.
Vizita are ca scop pregatirea candidatilor pentru scrutinul din toamna .
Cheltuielile de deplasare si cazarea sunt suportate de europarlamentari.
PIN NEAMT isi va prezenta lista candidatilor in luna septembrie.
In vara aceasta, Judetul Neamt s-a confruntat cu doua situatii de criza : mai intai seceta , iar apoi inundatiile cu urmari grave in Comuna Grinties, unde Prefectura Neamt in frunte cu subprefectul VASILE SENDREA , au gestionat si intervenit promt acolo unde a fost nevoie. Placand de la ideea ca”Noe si-a construit arca innainte de potop si nu dupa “ Prefectura Neamt a luat masuri inca din faza anuntarii codului galben de catre ANMH. Dezastrele in mare parte au fost influientate de taierea masiva si ilegala a padurilor. Cred ca autoritatile locale au datoria sa intervina in stoparea defrisarilor padurilor , pentru a indeparta unele pericole provocate de inundatii.
CU STIMA SI RESPECT – ADRIAN CHIFU
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza
Astăzi m-am vaccinat : Prima doză #Pfizer urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...
-
Geoana se intoarce : 25.000 de euro pentru romanii care revin in tara Presedintele PSD a reamintit ieri ca romanii care se intorc acasa din ...
-
Primarul Ştefan invitat în oraşul italian Verbania Primarul Gheorghe Ştefan se bucură de o largă simpatie din partea autorităţilor locale di...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu