Piatra Neamţ se înfrăţeşte cu oraşul Verbania
Vizita delegaţiei italiene formată din primarul de Verbania, Marco Zacchera şi consilierul local din regiunea italiană Verbania, Adrian Chifu, în municipiul Piatra Neamţ, a pus bazele unei colaborări fructuoase între cele două localităţi. Edilul italian a fost plăcut impresionat de primirea deosebită făcută de oficialităţile locale şi judeţene, şi de modul în care au decurs întâlnirile cu preşedintele Consiliului Judeţean ( CJ) Neamţ, Vasile Pruteanu, primarul Gheorghe Ştefan şi prefectul Mihai Archip. „Este primul pas spre o colaborare româno- italiană, atât pentru municipiul Piatra Neamţ, cât şi pentru judeţ. Săptămâna aceasta vom demara procedurile legale pentru înfrăţirea celor două localităţi, Verbania şi Piatra Neamţ”, a spus Adrian Chifu. Au fost stabilite contacte în vederea creării unui parteneriat între judeţul Neamţ şi Verbania, ce are ca obiectiv realizarea de proiecte comune finanţate din bani europeni pentru promovarea imaginii celor două zone, pentru integrarea românilor în Italia şi pentru construirea unui liceu cu profil sportiv. „Vom începe cu promovarea municipiului Piatra Neamţ. Am discutat despre construirea liceul sportiv, încă nu a fost stabilită locaţia, acest lucru urmează să fie făcut pe parcurs. Liceul va promova sporturile de iarnă, canotajul, etc. Vom încerca să realizăm şi alte proiecte comune cu fonduri europene. De asemenea, vom face un punct informativ de promovare a turismului din cele două oraşe”, a declarat primarul Marco Zacchera. Oficialul italian s-a declarat mulţumit de rezultatul întâlnirii, apreciind deschiderea manifestată de oficialii nemţeni pentru acest proiect. De asemenea, deputatul a fost încântat de frumuseţile naturale din zonă şi de locuitorii acesteia: „Este un oraş viu, diferit de celelalte din ţară, cu o mare dorinţă de a schimba lucrurile în bine”. (I.C.)
SURSA:http://www.evenimentul.ro/articol/piatra-neamt-se-infrateste-cu-orasul-verbania.html
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza
Astăzi m-am vaccinat : Prima doză #Pfizer urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...

-
Geoana se intoarce : 25.000 de euro pentru romanii care revin in tara Presedintele PSD a reamintit ieri ca romanii care se intorc acasa din ...
-
Primarul Ştefan invitat în oraşul italian Verbania Primarul Gheorghe Ştefan se bucură de o largă simpatie din partea autorităţilor locale di...
-
Adrian Chifu si intreaga organizatie din Neamt a Partidului Initiativa Nationala au demisionat in urma rezultatelor slabe obtinute la aleger...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu