sâmbătă, 27 februarie 2010

Chişinăul şi oraşul italian Verbania se înfrăţesc cu municipiul Piatra Neamţ

Chişinăul şi oraşul italian Verbania se înfrăţesc cu municipiul Piatra Neamţ


Oraşul moldovean Chişinău şi localitatea Verbania din Italia sunt următoarele pe lista Primăriei Piatra Neamţ în privinţa înfrăţirii. Consiliul Local a adoptat în şedinţa de joi actele de înfrăţire a municipiului nostru cu cele două localităţi, urmând ca în perioada următoare să se definitiveze iniţiativa. Cu doar o săptămână înainte de adoptarea proiectului, primarul Gheorghe Ştefan a fost vizitat de delegaţiile celor două oraşe conduse chiar de primarii Dorin Chirtoacă (Chişinău) şi Marco Zacchera (Verbania), care au participat şi la inaugurarea pârtiei de schi de pe dealul Cozla. Punerea în practică a deciziei de înfrăţire va aduce o consolidare a relaţiilor dintre cele trei autorităţi (române, moldovene şi italiene), oportunitatea schimbului de experienţă şi colaborări pe termen lung în diverse proiecte comune. În argumentarea proiectului de hotărâre ce a stat la baza înfrăţirii municipiului Piatra Neamţ cu Chişinău şi Verbania, se vorbeşte despre faptul că Primăria municipiului Piatra Neamţ a stabilit dintotdeauna relaţii de colaborare încununate de succes atât cu localităţi de pe teritoriul României, cât şi cu oraşe din întreaga lume.
"Înfrăţirea între oraşe reprezintă o realitate pentru Europa de astăzi, deoarece un număr mare de municipalităţi sunt unite prin acorduri formale de înfrăţire a oraşelor. Un asemenea parteneriat are drept scop încurajarea cooperării oraşelor şi înţelegerea reciprocă între cetăţenii acestora. Mişcarea de înfrăţire între oraşe s-a dezvoltat după al doilea război mondial, în paralel cu evoluţia procesului de integrare europeană. Înfrăţirea se bazează pe angajamentul cetăţenilor, în colaborare cu autorităţile şi asociaţiile locale. Prin urmare, acest program reprezintă un semn şi un imbold pentru participarea activă. Aceasta încurajează schimburile de experienţă dintr-o o varietate de subiecte de interes european şi acordă oportunităţi unice în ceea ce priveşte informarea despre viaţa zilnică a cetăţenilor din alte state europene. Datorită combinării acestor elemente, programul de înfrăţire între oraşe prezintă un potenţial real de intensificare a înţelegerii reciproce dintre cetăţeni, cultivând un simţ de posesiune al Uniunii Europene şi dezvoltând un sentiment de identitate europeană", declară viceprimarul Dragoş Chitic.
De-a lungul anilor, municipiul Piatra Neamţ a stabilit legături de înfrăţire cu alte 11 oraşe din întreaga lume. Faptul că municipiul Chişinău este centrul administrativ, teritorial, economic, ştiinţific şi cultural al Republicii Moldova a cântărit mult în luarea acestei decizii. Cât despre oraşul Verbania ce a fost fondat în anul 1939 de către Uniunea Interioară a oraşelor şi Pallanza, a devenit o capitală de provincie, în 1992. Pe baza rezultatelor obţinute la ediţia a şaisprezecea a Urban Ecosistem Legambiente, Verbania pare a fi cel mai bun oraş italian în domeniul protecţiei mediului prin îmbunătăţiri în PM10 (lider în Italia, cu 72,8%) a raportul de emisii de CO2. În multe domenii, oraşul italian Verbania şi Piatra Neamţ se aseamănă extraordinar, primul ca şi al doilea dispunând de o pârtie de schi dotată cu telegondolă şi telescaun, plus o întreagă reţea hotelieră ce oferă turiştilor toate condiţiile necesare pentru o vacanţă de vis.
"Românii din Verbania se pot mândri acum cu oraşul meu natal, Piatra Neamţ, şi din punct de vedere al colaborării celor două administraţii locale, nu doar geografic. Ţinta noastră şi a mea în mod personal, pe lângă proiecte comune, este militarea pentru ridicarea imaginii şi a moralităţii româneşti, pierdută în ultimii ani pe plan extern, a declarat ADRIAN CHIFU.
" Doar săptămâna trecută am venit pentru prima dată între voişi deja ne-aţi dat un semnal concret de prietenie şi colaborare. Mulţumesc primarului Ştefan şi consilierilor locali din Piatra Neamţ. Îi mulţumesc şi lui Adrian Chifu pentru faptul că ne-a pus în contact şi menţine legătura între noi", a declarat deputatul Marco Zacchera, primarului oraşului italian Verbania.
Ioana CALIŢCHO


http://www.realitateamedia.ro/articol/Administratie/11033/

Niciun comentariu:

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...