luni, 22 februarie 2010

Piatra Neamt se va înfrăti cu localitatea italiană Verbania

Piatra Neamt se va înfrăti cu localitatea italiană Verbania

• Gheorghe Stefan, primarul orasului Piatra Neamt si Marco Zacchera, primarul din orasul italian Verbania, au căzut de acord în ceea ce priveste înfrătirea celor două localităti • cei doi edili s-au întîlnit ieri dimineată la Primăria Piatra Neamt •

Delegatia italiană, aflată în vizită în judetul Neamt din orasul italian Verbania, formată din primarul Marco Zacchera (foto dreapta) si consilierul local Adrian Chifu, s-a întîlnit ieri dimineată cu primarul Gheorghe Stefan (foto stînga). După discutii care au durat cîteva zeci de minute, cei doi edili au convenit să înceapă să facă demersurile necesare în vederea înfrătirii celor două localităti. De asemenea, cei doi primari au convenit să înfiinteze, în cele două orase, puncte de informare turistică. „Domnul Gheorghe Stefan s-a întîlnit în această dimineată cu Marco Zacchera, primarul orasului italian Verbania, unde eu sînt consilier local. Discutia dintre cei doi primari se va concretiza, în primă fază, în înfrătirea celor două localităti. Începînd de luni vom demara actiunea pentru obtinerea documentelor necesare acestei înfrătiri, iar în cel mai scurt timp propunerile vor fi discutate în consiliile locale alea celor două primării. Tot în urma discutiilor purtate s-a stabilit să demarăm împreună cu orasul Piatra Neamt si proiectul privind realizarea în cele două orase, plus încă o localitate din Anglia, a unor licee sportive. De asemenea, domnul Zacchera a lansat invitatia ca o delegatie din cadrul Primăriei Piatra Neamt să vină în Verbania, iar domnul Gheorghe Stefan a fost de acord, urmînd să se stabilească o dată clară în acest sens“, a declarat Adrian Chifu. Primarul Marco Zacchera s-a arătat multumit de rezultatele vizitei la Piatra Neamt si a vorbit la superlativ despre judetul nostru, dar si despre oamenii cu care s-a întîlnit. „Întîlnirea cu domnul primar Gheorghe Stefan a fost de bun augur. Am căzut de acord în ceea ce priveste înfrătirea celor două localităti si credem noi că cetătenii din cele două localităti vor avea numai de cîstigat. Vin cel putin o dată la doi ani în România si am văzut multe localităti. Vreau să spun că orasul Piatra Neamt, unde mă aflu pentru prima dată, este un oras frumos, viu, diferit de celelalte. Am simtit că există o dorintă puternică de schimbare în toată tara, iar acest lucru l-am constatat de-a lungul timpului. Sînt foarte multe lucruri de văzut, asa că le voi recomanda concetătenilor mei să vină si să viziteze judetul Neamt“, a declarat Marco Zacchera. În cele trei zile, cît s-a aflat la Piatra Neamt, edilul italian a avut întîlniri si cu prefectul Mihai Archip, dar si cu Vasile Pruteanu, presedintele CJ Neamt. „Au fost întîlniri cu rezultate deosebite. Am primit promisiuni că vom primi 100 de abecedare pe care le vom dona copiilor români din Verbania, iar anul viitor vom încerca să obtinem si cărti de istorie si geografie. Vom încerca să facem si alte proiecte comune cu finantare europeană. Iar în acest sens vom folosi experienta italiană pentru a atrage fondurile necesare“, a mai declarat Adrian Chifu. (D. MURARU)

SURSA:http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20100222&pagina=1&articol=24609

Niciun comentariu:

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...